Schimbare neașteptată pentru deplasarea la Botoșani. Măsura luată de Dinamo

Dinamo va face deplasarea la Botoșani, pentru meciul de luni seara, din runda cu numărul 24 de Liga 1, cu avionul. Va reveni la București cu același mijloc de transport.

Înainte, se întorceau cu autocarul

Jucătorii nu se pot plânge că nu au condiții pentru deplasările lungi. Chiar dacă Dinamo e în insolvență, echipa a plecat și se va întoarce cu avionul din deplasarea de la Botoșani.

Înainte, fotbaliștii mergeau cu avionul la dus, apoi se întorceau noaptea cu autocarul vreme de 8-10 ore.

Acum, imediat după meciul de la Botoșani, echipa va merge la Iași, unde va fi cazată la hotel Ramada, iar luni dimineață, după micul dejun, se va pleca cu avionul spre București, a informat GSP.

La fel și spre Arad

La fel va fi și pentru etapa din week-end-ul viitor cu UTA, cu avionul dus-întors, cu nopți de cazare la Arad și la Timișoara.

Flavius Stoican (45 de ani), antrenorul celor de la Dinamo, nu va putea folosi cea mai bună formulă în fața celor de la FC Botoșani.

”Ne așteaptă o săptămână de foc, cu meciuri foarte importante, cu Botoșani, CSU Craiova și UTA. Acum, toată energia noastră se concentrează pe deplasarea de la Botoșani. Întâmpinăm ceva dificultăți. Avem doi jucători suspendați, Matei și Răuță.

Gabi Torje e incert, dar cei care vor intra pe teren vor să facă o partidă mare!”, a spus antrenorul.

Citește și

Gabriela Firea se implică în cazul bebelușului internat în Danemarca. Suspiciuni și de malpraxis!