--> -->

Schimb de replici între Tudor Chirilă și Clotilde Armand: ”Aștept adevărata poză”

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a avut un schimb de replici pe Facebook cu actorul Tudor Chirilă, pe tema cablurilor de pe stâlpi.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Clotilde Armand s-a lăudat cu reușita sa, anume de a îngropa cablurile inestetice de pe stâlpi din sectorul pe care-l administrează.

Tudor Chirilă i-a replicat, într-un mesaj, că nu au dispărut toate cablurile, însă i-a urat primarului succes pentru a remedia situația cât mai repede.

”Cer liber”

”Iată că se poate. Am promis că vom curăța stâlpii de cablurile operatorilor, misiune îndeplinită. Operatorii și-au mutat cablurile în subteran, așa cum este normal într-o capitală europeană. Internetul, serviciile de telefonie și cablu tv funcționează fără probleme în Sectorul 1.

#CerLiber PS: În urmă cu un an am trimis o notificare către toți operatorii de comunicații din Sectorul 1 că nu mai tolerăm să stăm cu cablurile atârnate de stâlpi în condițiile în care există infrastructura subterană făcută de NetCity.

Imediat după ce am anunțat asta cei de la televiziunea Digi 24 s-au grăbit să facă un material fals în regim de Breaking News cum că eu las fără internet tot Sectorul 1. Iar CNA a spus că nu e OK ce au făcut cu minciuna lor. Sunt curioasă de data asta ce vor spune”, a scris Armand pe Facebook.

”Nu e cer liber”

Actorul și cântărețul Tudor Chirilă i-a atras atenția primarului că realitatea nu e tocmai cum a fost prezentată.

”În fotografia încărcată din dreapta mai este un cablu. Deci cerul nu e chiar ”liber”. Un fotograf (turist) care vrea să facă o poză acelei clădiri tot va avea poza pictată cu o dungă neagră transversală (de fapt, trei dungi).

Nu vreau să fiu cârcotaș, dar ”cer liber” înseamnă că niciun cablu nu stă între ochii privitorului și obiectul privit. Sunt curios ce e cu cablurile rămase”, a scris Tudor Chirilă, mesajul său primind sute de reacții.

Va urma

Armand nu a ignorat acest mesaj și i-a promis lui Chirilă că situația va fi remediată în scurt timp. ”Tudor Chirilă, este un cablu de alimentare cu curent, iar procedura de dezafectare a fost mai dificilă pentru că ține de Enel. Urmează să fie îngropat în zilele următoare”, a scris, la rândul său, primarul Sectorului 1.

Actorul pare mulțumit de replică și așteaptă rezultatul final. ”Super, aștept cu nerăbdare adevărata poză cu ”cerul liber”. Succes”, a răspuns Chirilă.

Citește și

Dani Oțil, imagine specială: ”Puteți uita”