Satul din România care l-a impresionat pe David Popovici

David Popovici este clar un român special. A călătorit prin toată lumea datorită înotului, dar și-a propus să descopere și țara noastră. Așa că și-a permis o mică escapadă inedită și a mers pe o parte din Via Transilvanica. Acolo a descoperit satul Șapartoc, din comuna Alba, județul Mureș.

”Una din cele mai frumoase activități pe care l-am făcut în vacanța aceasta s-a întâmplat chiar acum câteva zile. Am fost pe Via Transilvanica alături de o parte din familia mea, m-am plimbat mult pe jos. Cred că m-am plimbat într-o zi aproximativ 14 kilometri, iar după mă dureau picioarele de nu mai puteam, în timp ce dacă aș fi înotat 14 kilometri, probabil și în mai puțin timp decât mersul pe care l-am parcurs, aș fi fost mai odihnit.

Nu sunt neapărat obișnuit cu mersul, dar a fost foarte frumos să merg prin natură, să descopăr România. Prin înot am avut oportunitatea să călătoresc toată lumea, sunt norocos pentru acest lucru, dar în România mai am multe de explorat. Am mers prin niște zone frumoase, culminând cu satul Șapartoc. Căutați-l, e extraordinar, vă recomand să mergeți. Plus că m-am dat cu bicicleta prin munți.

Mi-aș propune măcar să găsesc o zi, două, trei din timpul programului, imediat după ce începe programul intens și agitat pe care îl am, pentru a pleca special în astfel de drumeții. Fie că sunt pe jos, cu bicicleta, cu mașina sau motocicleta. Deși rutina și disciplina sunt extrem de importante, unul dintre motivele pentru care reușesc să rămân ancorat în rutină e că îmi permit unele escapade”, a declarat David Popovici.

Șapatoc, în traducere din maghiară Pârâul Noroios, are aproximativ 26 de locuitori și este la doar 12 kilometri de Sighișoara. Unele case însă sunt menținute de oameni care s-au mutat în alte localități, dar au case de vacanță în acest sat mic, primitor și foarte colorat!

Via Transilvanica este un traseu de drumeție de lungă distanță, cu o lungime totală de 1.420 km. Acesta începe la Mănăstirea Putna, străbate 10 județe, peste 400 de comunități și 12 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și se termină la Turnu Severin.

Care sunt siteurile incluse în Patrimoniul Mondial Unesco:

Bucovina (Bisericile pictate din Nordul Moldovei). Traseul pornește chiar de lângă bijuteriile arhitecturale din județul Suceava:

Mănăstirea Putna – Deși mănăstirea în sine (locul de pornire al traseului) este un monument istoric național de referință, ea deschide drumul direct către mănăstirile cu fresce exterioare unice.

Mănăstirea Sucevița – Inclusă în situl UNESCO datorită celebrei sale fresce „Scara Virtuților” și zidurilor sale masive de apărare.

Mănăstirea Moldovița – Recunoscută pentru pictura murală exterioară impresionantă, dominată de nuanțe de galben și roșu-brun.

Terra Saxonum & Terra Siculorum (Bisericile fortificate și Cetăți)

Această secțiune traversează inima Transilvaniei, unde satele medievale și sistemele defensive ale sașilor și secuilor sunt perfect conservate:

Centrul Istoric Sighișoara – Singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei înscrisă în totalitate ca sit UNESCO.

Biserica fortificată din Viscri – Una dintre cele mai faimoase biserici fortificate săsești, renumită pentru conservarea peisajului cultural din jur.

Biserica fortificată din Saschiz – Impresionează prin turnul său masiv de apărare, construit după modelul Turnului cu Ceas din Sighișoara.

Biserica fortificată din Biertan – Unul dintre cele mai mari și mai bine fortificate complexe ecleziastice din Transilvania.

Biserica fortificată din Dârjiu – Situată în județul Harghita, este singura biserică fortificată din patrimoniul UNESCO ce aparține comunității secuiești.

3. Terra Dacica (Fortărețele Dacice din Munții Orăștiei)

În județele Alba și Hunedoara, traseul pătrunde adânc în istoria antică a țării:

Sarmizegetusa Regia – Capitala politică și religioasă a Daciei pre-romane, situată în Munții Orăștiei.Cetatea dacică Costești-Blidaru – Unul dintre cele mai puternice complexe defensive dacice din rețeaua de fortificații militar-religioase.

Cetatea dacică Piatra Roșie – O altă fortificație strategică din rețeaua dacică ridicată pentru a bloca accesul spre Sarmizegetusa.

4. Zone Naturale și alte regiuni. Pădurile seculare de fag

Porțiuni din traseu (în special în Banatul Montan și zonele carpatice) trec prin arii protejate ce fac parte din situl transnațional UNESCO al pădurilor primare și bătrâne de fag din Carpați.