Răzvan Lucescu, 57 de ani, a avut de ales între Al-Sadd (Qatar) și Al-Ittihad (Arabia Saudită), iar în cele din urmă a ales prima echipă care l-a contactat.
Răzvan Lucescu a semnat un contract pe doi ani cu Al-Sadd
Vineri, Ahmed Ragab, unul dintre cei mai reputați jurnaliști din zona Golfului, a anunțat pe Twitter că negocierile s-au finalizat cu succes, iar Răzvan Lucescu a semnat cu Al-Sadd.
Contractul este valabil pe doi ani, așa cum se știa de ceva vreme, cu opțiune de prelungire cu un sezon suplimentar. Ideal, Răzvan Lucescu și-ar fi dorit trei ani garantați, dar în cele din urmă a acceptat și această variantă.
Weekendul acesta, Răzvan Lucescu este așteptat să ajungă în Qatar și să fie prezentat oficial, alături de staff-ul său tehnic, format din șase oameni, care i-au fost alături și în Grecia.
Răzvan Lucescu ar urma să primească la Al-Sadd un salariu uriaș, în valoare de 3,5 milioane de euro net pe sezon. Suma poate crește cu alte 500.000 de euro, în funcție de bifarea anumitor bonusuri de performanță.
Astfel, dacă stă trei ani la Al-Sadd, Răzvan Lucescu va câștiga garantat 10,5 milioane de euro, sumă care poate crește până la 12 milioane, în cazul îndeplinirii tuturor bonusurilor.
Răzvan Lucescu a semnat cu cea mai importantă echipă din Qatar
Tehnicianul român nu a semnat cu orice echipă din Qatar, ci cu cea mai puternică din ultimii ani, care și-a adjudecat titlul de campioană și în sezonul recent încheiat.
Precedentul antrenor al lui Al-Sadd este Roberto Mancini, unul dintre cei mai importanți tehnicieni din Italia, detaliu care demonstrează cu atât mai mult puterea financiară a clubului din Doha.
Răzvan Lucescu va avea un adversar român în Qatar, pe Cosmin Contra, aflat pe banca celor de la Al-Arabi.
Răzvan Lucescu îl va antrena pe Roberto Firmino în Qatar
La Al-Sadd, Răzvan Lucescu va avea oportunitatea de a antrena un jucător care a fost, în vârful carierei, unul dintre cei mai buni din lume pe postul său.
Este vorba despre Roberto Firmino, transferat de Al-Sadd vara trecută, de la Al-Ahli, pentru șapte milioane de euro.
Ajuns la 34 de ani, fostul atacant de la Liverpool a jucat 33 de meciuri pentru Al-Sadd, cu 17 goluri și 8 pase decisive.
Fostul internațional brazilian mai are un an de contract cu noua echipă a lui Răzvan Lucescu.
Citește și
Unde se pot depozita roșiile pentru a-și păstra aroma. Nu este în frigider
