S-a decis soarta lui Adrian Mihalcea!

Dinamo este într-o situație critică, pe ultimul loc în clasament, bifând 6 eșecuri la rând în Liga 1. De fapt, ”câinii” n-au mai învins în campionat de la mijlocul lunii februarie, când au bătut cu 2-1 pe FCSB pe Național Arena.

Duminică, este o partidă vitală pentru roș-albi, la Clinceni, cu Academica, echipă care se află la 9 puncte distanță de bucureșteni! Da, corect, formația din Ștefan cel Mare are și două restanțe de disputat, cu Chindia și cu Hermannstadt. Bogdan Bălănescu, directorul general al lui Dinamo, a ținut să lămurească situația lui Adrian Mihalcea, care a strâns 4 eșecuri la rând în Liga 1.

Chiar dacă unii suporteri i-au cerut demiterea antrenorului de 44 de ani, oficialul ”câinilor” i-a oferit credit fostului atacant: ”Nu s-a pus problema să-l schimbăm pe Adrian Mihalcea. Echipa îi este fidelă tehnicianului, noi avem încredere în el, am jucat mai bine și trebuie să ieșim din situația asta”. Jucătorii, la rândul lor, au spus după eșecul de la Ovidiu, 0-1 cu Viitorul, că au încredere în antrenorul lor.

Citește și

OFICIAL Cât este bugetul lunar de salarii la Dinamo. Frică: ”E dramatic, noi nu suntem nici măcar la baraj”

No Comments Yet

Comments are closed