Romică Țociu i s-a destăinuit lui Denise Rifai la ”40 de întrebări” despre tariful pe care îl are la evenimente alături de colegul său de trei decenii, spunând că ”doar moartea îi poate despărți”.
Actorul, recunoscut ca ”jumătatea agitată” a lui Cornel Palade, are peste trei decenii de parteneriat cu colegul său de breaslă pe scenele din România și din străinătate.
Gratis pentru evenimentele prietenilor
În cadrul emisiunii, Romică Țociu a dezvăluit câți bani percep cei doi pentru o oră de program artistic. ”Luăm 3.000 de euro pentru o oră! Există și prieteni în viață, oameni care te-au ajutat de-a lungul vremii, ce nu trebuie uitați. Cum să le ceri bani unor oameni care te ajută ori s-au pus în slujba ta?!
De multe ori ne-am dus la evenimente pe prieteni, trebuie să existe și așa ceva. Nu doar bani, nu ei sunt totul tot timpul. Câteodată, pentru o mie de euro… Să ai o prietenie superbă, nu se face să-i ceri! Și de multe ori am plătit darul de nuntă în scenete”, a povestit Romică Țociu.
”Până când moartea ne va despărți!
Vizavi de o eventuală ruptură de Cornel Palade, mai ales că în ultima perioadă Romică a fost implicat în diverse proiecte ori singur, ori cu alți artiști, olteanul a dezavuat ideea unei scindări de partenerul său de scenă: ”Niciodată! La mine și la Cornel este așa: ”până când moartea ne va despărți!”.
Suntem atât de sudați, încât nu mă uit la el și știu ce vrea să vorbească. Știu și când respiră. Îl iubesc, mi-e așa de drag, câteodată, ne confesăm. Ne cerem iertare unul altuia, încă ne vrea lumea. E un semn că suntem vii. Niciodată n-aș putea să-l trădez pe Cornel. Și lui i s-au propus diverse proiecte, așa e viața. Suntem mercenari, acolo unde sunt bani trebuie să fim și noi!
”Îl aduc pe Cornel cu căruciorul de butelii”
În vârstă de 70 de ani, Cornel Palade s-a destăinuit de curând că intenționează să se despartă de scenă, în maximum trei ani. Romică Țociu nu concepe acest lucru, a reacționat, pe un ton amuzant la început. ”E decizia lui până la urmă, dar îl aduc cu căruciorul de butelii. E greu să te desparți de scenă, e greu, când iubești scena, când te obișnuiești cu aplauzele.
Succesul e ca un drog, nu te poți despărți de el atât timp cât îl ai. Avem un secret al nostru de 33 de ani îi bucurăm pe români. O să fim împreună, Țociu și Palade, dacă e, decizia o vom lua în Consiliul nostru de Administrație. Secretul nostru? Să-ți iubești mai mult partenerul decât pe tine. Mulți au dorit să minimalizeze brand-ul ăsta ”Țociu și Palade”, dar suntem prea buni, prea mișto”, a reacționat Romică Țociu.
Citește și
Tudor Gheorghe în afara scenei: ”Gătesc ciorbe. Prepar și 300 de sarmale”