România Frumoasă. Un muzeu plin de farmec, în aer liber

Județul Gorj își păstrează bine istoria bogată. O mărturie în acest sens este și Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenești din satul Curțișoara, un loc plin de farmec și istorie, întins pe 13 hectare. 16 case țărănești îi așteaptă pe vizitatori cu povești frumoase.

Muzeul a fost amenajat între 1966-1975 și a fost creat în jurul Culei Cornoiu, ridicată în 1785. Cula a suferit mai multe lucrări de modernizare, dar proprietarul a fugit după Al Doilea Război Mondial în Franța, de teama regimului comunist. Cula este ridicată pe 3 niveluri și a fost restaurată în 1966 și 1967. Alte case importante din cadrul Muzeului sunt Casa Popii Udriște din satul Olari (construită în 1802), Casa Negreanu, Gospodăria Cârligei (1865-1870), Casa Găleșoaia, ridicate din bârne de stejar cioplite în 4 muchii, Casa Brădediceni și Casa Colțescu.

Eforturi deosebite s-au făcut la aducerea și reconstruirea bisericii din zid Sfântul Ioan Botezătorul, ridicată inițial în 1820. O altă biserică strămutată la Curțișoara este cea care a aparținut familiei Tătărăscu, de la Poiana Rovinari. Pe lângă biserică, a fost adus la Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenești și casa-culă Gheorghe Tătărăscu și casa Antonie Mogoș, acestea fiind donate de Sanda Marian Tătărăscu-Negropontes, fiica fostului prim-ministru liberal Gheorghe Tătărăscu. În cula Tătărăscu a locuit marele Brâncuși când a creat ansamblul arhitectural de la Târgu Jiu.

Multe alte elemente specifice vieții de la țară, precum șoproane, cruci de piatră, mori, pivnițe, fac parte din patrimoniul Muzeului de la Curțișoara. Cum se ajunge acolo? Simplu. De la Târgu Jiu se pornește pe drumul de Petroșani, iar după mai puțin de 10 kilometri se face dreapta, prima localitate fiind Cârțișoara.