ROMÂNIA FRUMOASĂ Tunelul calendar atrage mii de turiști

România se mândrește cu multe locuri frumoase, unele făcute de mâna omului. Țara noastră are ”Tunelul sfinților” sau ”Tunelul calendar”, de 54 de metri lungime în care sunt pictați 365 sfinți ortodoxi. Ideea i-a venit cabanierului Emil Părău, care a mărturisit că totul a plecat de la nevoia de a căuta o soluție practică pentru ca credincioșii să ajungă la Schitul de lemn din stațiunea Straja și pe timp de iarnă, atunci când zăpada depășește un metru.

hotel iceberg balcic-->

“În Straja este foarte multă zăpadă şi tot timpul se ajungea destul de greu la schit. De aceea, am zis să facem acest tunel până la schitul Straja. Şi ca să dăinuiască în veci l-am făcut din beton. După aceea, în timp ce mă uitam la un calendar ortodox, am zis că noi, ortodocşii, avem în fiecare zi câte un sfânt. Aşa mi-a venit ideea ca în acest tunel să pictăm tot calendarul ortodox, de fapt, să fie un calendar ortodox în imagini”, a explicat Emil Părău.

hotel pam beach olimp-->

Calendarul începe cu luna septembrie și este pictat pe partea stângă a tunelului. Pentru fiecare zi a fost ales sfântul cel mai important prăznuit la acea dată de calendarul ortodox. La acea dată arde o candelă la baza picturii, urmând ca a doua zi să fie mutată la următorul sfânt din calendar.

Tunelul mai are pe tavan pictate scene din Vechiul și din Noul Testament, iar pe o parte a tunelului sunt reprezentate 12 prăznicare ortodoxe, alături de cele zece porunci creștine.

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut. Discuții pentru învestirea unui nou Guvern plus patru nume de premier propuse


magic summer waves--> magic place aqua park crangasi-->

magic summer waves magic place aqua park crangasi
No Comments Yet

Comments are closed