ROMÂNIA FRUMOASĂ Satul dacic, o atracție mai puțin cunoscută a Buzăului

Buzăul vrea să revină puternic pe harta turistică a României. Are câteva obiective pe care autoritățile se gândesc să le pună mai bine în valoare. Unul dintre acestea este Satul Dacic de la Năeni.

Acest proiect s-a născut în urmă cu câțiva ani, la inițiativa Fundației Sfântul Sava din Buzău, condusp de preotul Mihail Milea. Ideea a fost să se reconstituie o mică așezare dacică, formată din colibe și bordeie, în care viața să se desfășoare ca acum 2000 de ani.

Mai mulți voluntari au muncit din greu pentru ca acest proiect să fie pus pe picioare. Astfel, s-au făcut colibe și bordeie din piatră, lemn și pământ, o stână, un iaz cu pește, un atelier de olărie, un cuptor pentru pâine, dar și mai multe instrumente pentru prelucrarea strugurilor. Știm doar că dacii iubeau vinul. S-a ridicat și o bisericuță, al cărei patron spiritual este Sfântul Serafim de Sarov. Acesta este unul din cei mai îndrăgiți sfinți din ortodoxie.

Cei care vor să stea câteva zile în Satul Dacic trebuie să trăiască precum dacii. Pot învăța meșteșugul olăritului, pot ciopli pietre sau lemn, pot mânca carne la proțap. Evident, trebuie să și poarte straie dacice. În urmă cu 3 ani s-a născut primul copil în Satul Dacic de la Năeni. A fost botezat, cum altfel, Decebal.

De ce a ales preotul Mihail Milea acest loc pentru Satul Dacic? Explicația e simplă: “Aicea au trăit dacii. S-au găsit multe urme arheologice ale dacilor care au venit pe aceste meleaguri. Noi suntem foarte aproape de Pietroasele, unde s-a găsit cloșca cu puii de aur, unde a fost o veche civilizație, Năeni, Pietroasele”.

Aproape de Satul Dacic sunt alte două obiective interesante: Tabăra de sculptură și Grotele preistorice. Cum se ajunge la Năeni? Se poate pleca de la Buzău pe drumul care duce la Mizil, iar la Săhăteni se face dreapta până la Năeni. Din Buzău sunt 37 de kilometri până la Satul Dacic.

Citește și

I-a refuzat pe ”câini”, dar un fost dinamovist a prins supercontract în Rusia

No Comments Yet

Comments are closed