ROMÂNIA FRUMOASĂ Relaxare și tratament la Băile Tinca

Turismul balneo-climateric pare că ia din nou amploare. Politicienii se întrec în promisiuni despre revigorarea acestui sector. Până atunci, românii au câteva variante foarte interesante pentru a îmbina relaxarea cu tratamentul, excursiile cu ședințele de masaj terapeutic.

Un loc scos din negura uitării îl reprezintă Băile Tinca, la doar 40 de kilometri de Oradea. Un investitor străn a decis să redea strălucirea acestei zone și a modernizat Băile. A fost ajutat și de faptul că pe aici trece Crișul Negru, iar zăcământul de ape termale descoperit în urmă cu 136 de ani cu efecte tămăduitoare atrage turiștii. Nu sunt vorbe mari. Studiile arată că la Tinca există ape minerale și termominerale alcaline, magneziene, bicarbonate, calcice, sodice și carbogazoase, care tratează diverse afecțiuni: metabolice, de nutriție, hepato-biliare sau ale tubului digestiv. Instalațiile de electro-terapie și bazinele cu apă termală sunt punctele-forte ale Băilor Tinca. În plus, aerul este încărcat cu ioni pozitivi, ceea ce-l face foarte sănătos.

De la Tinca puteți să mergeți fie la Oradea, unde descoperiți un oraș superb, care crește ca o floare, fie la Salonta, la doar 24 de kilometri. Acolo puteți descoperi povestea Turnului Ciunt sau puteți vizita Complexul Muzeal Vatra Satului Românesc. Lângă Tinca, dacă aveți cumva norocul să mergeți primăvara, veți descoperi Poiana cu Narcise de la Goroniște, o foarte frumoasă rezervație naturală de tip botanic. În Tinca, trebuie să vă faceți timp să vizitați Biserica de Lemn adusă de la Sohodol, care adăpostește icoane de o valoare impresionantă, dar și uși împărătești ale unor biserici de lemn dispărute între timp.

No Comments Yet

Comments are closed