--> -->

ROMÂNIA FRUMOASĂ Peștera care poate fi vizitată doar o zi pe an

La 30 de kilometri de Drobeta Turnu Severin se află Complexul Carstic Topolnița – Epuran. Ce este așa special la acest loc? Ei bine, este format din două peșteri care au câteva particularități.

Peștera Topolnița este un adevărat monument al naturii. Are nu mai puțin de 25 de kilometri lungime și asta o duce pe locul 2 în topul peșterilor din România și pe 17 în lume. Este dispusă pe 5 nivele, iar la intersecția acestora se află săli uriașe. Peștera s-a format datorită pătrunderii apelor Topolniței în munte.

Peisajul din peșteră este fermecător și, totodată, bizar. Tot felul de forme ciudate de relief sunt prezente, iar asta a dus și la adoptarea unor denumiri speciale pentru respectivele zone: Marea lumânare, Pădurea cu lumânări, Marele dom stalagnitic, Lacul de Cleştar. Peștera poate fi vizitată doar o dată pe an, în august. Doar speologii au acces liber.

Galeria Emil Racoviţă, parte din Peștera Topolnița, cea mai frumoasă formaţiune speologică din Carpaţi, având 1.570 de metri. Un alt element important este că în Peştera Topolniţa s-au descoperit urme umane încă din neolitic. Formațiunile fosiliere conservate aici sunt unice pe Glob. La fel de valoroase sunt și speleotermele uriașe, cavernamentul gigantic, dar și fauna subterană şi colonia de lilieci.

Peștera Topolnița comunică prin șase galerii cu Peștera Epuran. Aceasta este dispusă pe două nivele, iar principala atracție este Galeria Urșilor. Acolo se pot observa numeroase schelete de urs cristalizate în calcit. Galeria Comorilor poate fi vizitată și este deosebită prin formațiunile concreționare, care includ coloane de calcit, stalagmite și stalactice.

Peisajul este completat de Cheile Topolniței, o zonă de aproape 20 de kilometri care străbate Podișul Mehedinți. Escalade, povârnișuri calcaroase, dar și construcții precum ruinele Cetății Medievale Grădeț, Centrul de etnografie Podeni sunt puncte de interes pentru cei care vizitează aceste locuri.

Citește și

ROMÂNIA FRUMOASĂ Mănăstire cu o istorie de jumătate de mileniu