ROMÂNIA FRUMOASĂ Palatul Culturii din Târgu Mureș, o epopee arhitecturală

Târgu Mureș are o mulțime de locuri frumoase și care sunt pe placul tuturor, de la Grădina Zoologică până la Piața Trandafirilor și Turnul Franciscanilor. Centrul orașului pare însă dominat de Palatul Culturii, o clădire monumentală, ridicată între anii 1911-1913 în stil Secession. Este o clădire care ilustrează perfect perioada Belle Epoque în Transilvania și care oferă priveliști superbe atât la exterior, cât și la interior.

Exteriorul este împodobit cu mozaicuri și basoreliefuri în piatră și bronz, dar și cu vitralii și fresce de un colorit fabulos. Interiorul are un hol de 45 de metri realizat din marmură de Carrara și 3 săli de o frumusețe răvășitoare. Sala Mare este înălțată pe toate cele 3 etaje ale clădirii, iar pereții sunt placați cu lambriuri de stejar și apoi îmbrăcați în mătase. Cupola este brăzdată de foițe de aur. Sala mică se află la etajul al doilea și oferă 300 de locuri. Pereții au lambriuri de stejar negru, pe care s-au așternut motive florale. 

Sala Oglinzilor, de la primul etaj, este spectaculoasă datorită oglinzilor venețiene de la capete. Mesele sunt și ele placate cu oglinzi, iar cele 12 compoziții în vitralii așezate în ferestrele de la stradă completează farmecul Sălii. Palatul Culturii găzduiește Filarmonica de Stat, Biblioteca Județeană, Muzeul de Artă, Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici și Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie.

Citește și:

Secretele succesului Simonei Halep