ROMÂNIA FRUMOASĂ Mănăstirea aflată într-un peisaj fantastic

Maramureșul este cunoscut pentru frumusețea locurilor, ospitalitatea oamenilor, dar și pentru mulțimea de biserici și mănăstiri. Sunt sate care au și câte două, trei lăcașuri de cult, multe pline la orele când se fac slujbe. O mănăstirea construită într-un peisaj absolut minunat este Pietroasa-Borșa.

Așa cum îi spune și numele, această mănăstire este situată în orașul Borșa, pe vârful unui deal. Ajungi sus șerpuind pe un drum proaspăt asfaltat, care te duce printre case vechi și noi, deopotrivă. Piatra de temelie a Mănăstirii Pietroasa-Borșa a fost pusă pe 26 octombrie 2007, de către Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului. Atunci s-a înființat schitul cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În 2013, schitul a fost ridicat la rangul de mănăstire.

Ajuns acolo, intri într-o altă lume, departe de zgomotul zilnic și de forfota de pe drumul care străbate Borșa. Înconjurată de flori stă biserica de lemn, acoperită cu dranită, acea piesă de lemn tipic maramureșeană. Un lucru interesant este că maica stareță Ioanichia Timiș este una din cele 5 fete ale familiei Timiș care au devenit călugărițe. De altfel, familia a donat o parte din terenul pe care-l deținea pentru a se construi schitul. Două dintre fete sunt mohanii la Pietroasa-Borșa, iar celelalte trei și-au găsit locul la alte mănăstiri din România.

În incinta Mănăstirii Pietroasa-Borșa se află o casă de două niveluri și mansardă, unde sunt chiliile măicuțelor, sala de mese și bucătărie. În plus, aici se găsesc atelierele de croitorie și broderie. Oaspeții se pot caza într-o casă de lemn rotundă. Cei care vin aici pot vedea în depărtare impresionantul masiv Pietrosu, care domină priveliștea. De altfel, de la Mănăstire pornește un traseu spre acest munte, la care se ajunge în cam 4 ore.

Citește și

Anunț oficial despre Paul Anton: ”Este pe calea cea bună”. Mesajul lui Bonetti