ROMÂNIA FRUMOASĂ La cules de kilometri, prin vie, la Turda

Sportul a avut de suferit în acest an, din cauza pandemiei de Covid-19. Chiar și așa, în ultimele săptămâni au fost organizate mai multe competiții, care de care mai interesante. La finalul săptămânii viitoare va fi sărbătoare la Turda.

Organizatorii La Salina Race au ales un traseu cu un parfum special: într-o vie, la doi pași de Salina Turda. Astfel, pe 23 octombrie va avea loc cursa de Mountain Bike, iar duminică, pe 24, va fi alergarea. Ce este Crama La Salina? Practic, o poveste începută în urmă cu 8 ani de Simion Mureșan și Claudiu Sugar, iubitori de vinuri nobile. Cei doi au văzut potențialul de pe dealurile Durgău, din Turda, au investit o sumă de 3 milioane de euro și au renăscut zona. Anul trecut, Crama celor 2 a îmbuteliat 300.000 de sticle de vin, de pe urma celor 42 de hectare de vie.

Nu după mult timp a venit și ideea organizării de competiții în această zonă. La Salina Race propune două zile spectaculoase, în care sportul și gastronomia vor merge mână în mână. Iată programul:

24 OCTOMBRIE (MTB):

ora 7:00-9:30 Distribuire kit-uri Turda / Aleea Durgăului (vizavi de intrarea în Salina Turda)
Ora 10:00 START White Race MTB 7k
Ora 11:00 START Rose Race MTB 15k / powered by ROFIX Romania
Ora 13:00 START Apple Race Family MTB 3,5k
Ora 13:45 Festivitatea de Premiere
Ora 14:00 Live Cooking Show by Horia Simon (CLUBUL GASTRONOMIC TRANSILVAN), degustare de vinuri ISSA (Crama La Salina)
25 OCTOMBRIE (ALERGARE):

ora 7:00-9:30 Distribuire kit-uri Turda / Aleea Durgăului (vizavi de intrarea în Salina Turda)
Ora 10:00 START White Race Trail Running 7k
Ora 11:00 START Rose Race Trail Running 15k / powered by ROFIX Romania
Ora 13:00 START Apple Race Family Trail Running 3,5k
Ora 13:45 Festivitatea de Premiere
Ora 14:00 Live Cooking Show by Horia Simon (CLUBUL GASTRONOMIC TRANSILVAN), degustare de vinuri ISSA (Crama La Salina)

Citește și

Câți români se infectează zilnic, de fapt, cu noul Coronavirus? Răspunsul lui Rafila

No Comments Yet

Comments are closed