ROMÂNIA FRUMOASĂ Istoria bisericilor rupestre din Buzău

Buzăul are un potențial turistic nebănuit de mare și care nu este exploatat așa cum ar trebui. O zonă care merită mai multă atenție este cea care cuprinde Bisericile rupestre din Munții Buzăului.

Aceste așezări se găsesc pe un areal destul de vast, de peste 80 de kilometri. Cele mai multe sunt în jurul comunelor Bozioru, Cozieni, Brăești și Colți. Se cunosc în jur de 30 de astfel de amenajări care datează chiar și din epoca bronzului. Primele atestări documentare ale acestor chilii, practic, au apărut în secolul al XVI-lea, când un curent ortodox, anahoretismul, a cucerit zona Buzăului. O caracteristică a anahoretismului era reprezentată chiar de săparea de chilii în piatră.

Schiturile Aluniș și Agaton sunt cele mai cunoscute. Toate locațiile din zonă au servit și drept refugii, dovezi fiind dispunerea izolată a acestora, dar și găsirea unor inscripții care au condus spre această concluzie. Pustinicii care au venit în zonă au determinat și apariția de mici schituri care au dus, mai târziu, la construirea de comunități monahale în perioada feudală.

Un eveniment teribil care a afectat viața Bisericilor rupestre din Munții Buzăului a fost Războiul Ruso-Austro-Ungar (1735-1739), în timpul căruia au fost distruse multe așezări monahale. Apoi, mănăstirile cu rol coordonator au luat locul schiturilor și au dus la părăsirea lor. După secularizarea averilor mănăstirești, în 1864, comunitățile monahale au dispărut.

Primul obiectiv turistic din acest traseu este Chilia lui Dionisie Torcătorul. Biserica lui Iosif este însă cel mai atractiv punct din Țara Luanei, cum i se mai spune zonei care cuprinde cele mai multe biserici rupestre. Agatonul Nou, Agatonul Vechi și Crucea Spătarului sunt alte obiective care merită văzute și fotografiate. Și peșterile din zonă au o valoare istorică imensă, prin desenele rupestre și inscripțiile cu tematică creștină.

Citește și

Florin Bratu e aproape de revenirea în Liga 1: naște o întreagă furtună!

No Comments Yet

Comments are closed