Wave Resort

ROMÂNIA FRUMOASĂ Farmec și istorie la Ghețarul Vârtop

Stațiunea Arieșeni este de câțiva ani preferată de cei pasionați de sporturile de iarnă, dar și de cei care vor să facă plimbări pe dealuri pe timpul verii. Localitatea are însă și un alt punct de interes.

Peștera Ghețarul de la Vârtop mai este cunoscută și sub numele de Peștera Minunată sau Ghețarul de la Casa de Piatră. Primul lucru prin care se remarcă este faptul că aici s-au găsit cele mai vechi urme ale omului de Neanderthal din țara noastră. Peștera a fost explorată cu adevărat la mijlocul secolului trecut, când a și fost declarat Monument al naturii.

Intrarea în Peșteră este spectaculoasă, având 15 metri lățime și 5 metri înălțime. De acolo se ajunge la Sala Ghețarului, care are nu mai puțin de 70 de metri lungime. Acolo se află un uriaș bloc de gheață, de 1.600 de metri cubi. Urmează Sala Domnului, în care turiștii pot observa un dom. Drumul merge apoi spre Sala Minunilor, împodobită de natură cu coloane, stalagmite, stalactite, coralite și alte elemente fascinante.

Din Sala Minunilor se urcă spre Sala Mare, lungă de peste 100 de metri. Ce se poate vedea aici? O colecție de formațiuni de depunere calcitică, stalactite, stalagmite, coloane, cristale de calcit. Sala Pașilor este cea în care s-au găsit urme pietrificate ale Omului de Vârtop. Cercetările ulterioare au dus la concluzia că este urma omului de Neanderthal.

Cum se ajunge la Peșteră? De la Gârda de Sus se merge în cătunul Casa de Piatră preț de 12 kilometri. Ghețarul se află în versantul vestic al muntelui.

Citește și

Ideea ministrului Culturii: ”O caravană cu vedete pentru a convingea populația să se vaccineze”