Wave Resort

ROMÂNIA FRUMOASĂ Cele mai frumoase palate ale Craiovei

Chiar dacă nu ne-a făcut mama olteni pe toți, ar trebui să trecem măcar o dată prin Craiova, capitala Olteniei. Sunt multe de văzut în Bănie, iar printre cele mai frumoase atracții sunt palatele orașului.

În orice loc din lume, palatele adaugă un strop de eleganță, de melancolie, de pasiune. Să vedem care sunt cele mai interesante palate din Craiova.

1. Palatul Jean Mihail – a fost construite între 1900-1907 în stil neogotic, conform planurilor puse pe hârtie de Paul Gottereau, arhitect francez. Oaspeți de seamă ai Palatului au fost regii Carol I și Ferdinand, dar și Iosif Broz Tito. În 1954, Palatul a devenit gazda Muzeului de Artă, care adăpostește colecții absolut impresionante.

2. Palatul Mitropolitan – este cunoscut și sub numele de Casa Vorvoreanu, datorită lui Gogo Vorvoreanu, avocat, care a finanțat construcția. Și nu s-a zgârcit deloc, folosind cele mai bune materiale ale vremii și plătind cei mai buni meșteri. 5 ani de zile au durat lucrările, Palatul fiind inaugurat în 1910. Stilul renascentist, în care se remarcă ornamentele și decorațiunile delicate, face din acest Palat o adevărată comoară. În 1964, Casa a trecut în proprietatea Bisericii Oltene.

3. Palatul de Justiție – a fost construit pe locul unde se afla Biserica Gănescu. Istoria Palatului este lungă și zbuciumată. În 1863, Biserica a pierdut clădirea, iar Tribunalul Craiova a fost mutat aici. 19 ani mai târziu, s-a hotărât demolarea lăcașului de cult și construirea Palatului Justiției. La finalul secolului al 19-lea au început lucrările, care au ținut, inițial, până în 1912. Stilul este tipic academismului francez, cu elemente arhitecturale venite din clasicism. În 1914, s-a făcut o a doua inaugurare, dacă putem spune așa, atunci clădirea ajungând la 4 niveluri. S-au adăugat ulterior alte două, iar acum Palatul găzduiește Universitatea din Craiova.

4. Palatul Administrativ – a fost construit între 1907-1913 după planurile arhitectului Petre Antonescu. Acesta a creionat clădirea în stil neo-românesc, folosind cărămidă și beton armat. De altfel, și decorațiunile sunt într-un stil arhitectural autohton. De-a lungul vremii, Palatul Administrativ a găzduit Muzeul de Antichități și Etnografie al Olteniei, Direcția de Căi Ferate Germane, Prefectura și Consiliul Județean Dolj.

Citește și

Dinamo, în discuții cu Alemao?! Cine este fotbalistul de pe lista ”câinilor”