ROMÂNIA FRUMOASĂ Cea mai trăsnită competiție a avut loc în Parâng

Finalul săptămânii recent încheiate a adus și cea mai trăsnită competiție din România, Red Bull Outrun the Lift. Aproape 200 de concurenți au avut de urcat pe Parâng, cu un singur scop: să ajungă sus înaintea telescaunului.

Alpinistul Toma Coconea a avut ideea acestei întreceri, pentru a mai revitaliza Valea Jiului. Anul acesta, le-a oferit participanților o mare surpriză. L-a chemat pe Tiberiu Ușeriu, celebrul ultramaratonist, pentru a dat startul. Evident, nu înainte de a face poze peste poze, pentru ca amintirile să rămână bine întipărite. Traseul a fost gândit ca să scoată untul din concurenți. Lungime de 2.5 kilometri și o diferență de nivel de 615 metri, evident, prin pădure. De obicei, telescaunul face 25 de minute.

Până în acest an, doar 5 concurenți reușiseră să ajungă înaintea mașinăriei de fier. Acum, nu mai puțin de 8 sportivi au văzut cu mândrie cum vine telescaunului în urma lor. Viorel Pălici, cu 21 de minute și 22 de secunde, a fost primul, urmat la doar 23 de secunde de Szabolcs-Istvan Gyorgy. Bronzul a fost luat de Ionuț Zincă, ajuns în 22 de minute și 41 de secunde. La proba feminină, Ingrid Mutter a fost prima la sosire și a încheiat traseul în 25 de minute și 29 de secunde. Loredana Sabău și Andra Anghel au ocupat următoarele două poziții.

Organizatorii au oferit și premii în bani. Astfel, locul 1 a fost recompensat cu 1500 de lei, locul 2 cu 1000 de lei, iar poziția a treia pe podium cu 500 de lei. Banii însă au reprezentat ultima grijă a concurenților, care au vrut, în primul rând, să se lupte cu propriile limite. Și au reușit.

Foto: Attila Szabo

Citește și

Premierul Orban are un mesaj ferm: ”Nu vă mai recomand nunțile!”. Ce vrea să sisteze

No Comments Yet

Comments are closed