ROMÂNIA FRUMOASĂ Castelul salvat de pe pieire

Într-o călătorie prin Transilvania puteți vedea o mulțime de castele și conace abandonate, aflate într-o stare precară, mărturie a nepăsării unora. Sunt însă și castele care au fost salvate și au o soartă mai bună. Printre acestea se găsește și Castelul Kemeny din Șieu, județul Bistrița-Năsăud.

Șieu a trecut prin multe. S-a aflat sub comanda mai multor familii nobiliare, printre care Salgai, Banffy, Hunyadi, Apafi. Începând cu secolul al 18-lea, comuna a intrat sub stăpânirea familiei Kemeny, care a plătit construirea bisericii reformate, dar și a castelului Kemeny, construit de contele Samuel Kemeny.

Cel mai probabil, clădirea a fost ridicată după 1785, de unde și stilul baroc târziu. Castelul a fost construit pe dealul din partea sudică a localității Șieu, are două nivelul cu un plan dreptunghiular, cu fațada spre nord, mijlocul acesteia fiind accentuat de un rezalit.

La interior, camerele sunt organizate pe un singur ax, în acestea putându-se intra de pe un coridor care străbate toată clădirea. Acesta este acoperit cu bolți a vela, iar sălile cu bolți semicilindrice cu penetrații. În schimb, la etaj s-a gândit o amenajare mai deosebită. Suprafețele bolților cu muchii ieșite de pe coridor au stucaturi, iar în axul casei scării se află două niște semicirculare.

Sala festivă se află în partea centrală a castelului. De la începutul secolului trecut, Castelul Kemeny a funcționat ca școală, iar în prezent aici se află Școala de Arte și Meserii. În 2009, acoperișul clădirii a fost renovat.

Cum se poate ajunge la Șieu? De la Bistrița se merge vreo 29 de kilometri pe drumul județean D173, trecând prin Buduș, Domnești și Măgurele.

Citește și

S-au împotmolit. Primele concluzii după discuțiile pentru funcțiile mari în viitoarea coaliție de guvernare