ROMÂNIA FRUMOASĂ Azi e Ziua Muntelui. Cum o sărbătorim?

“Munții noștri aur poartă” scria Octavian Goga. Și avea dreptate. Dincolo de latura fizică a acestui vers, munții reprezintă un mod spectaculos de relaxare. Azi, 14 septembrie, este Ziua Muntelui, o sărbătoare care este marcată prin diverse manifestări.

Ce înseamnă regiunea montană pentru România? Practic, munții reprezintă o treime din teritoriul țării noastre, iar peste 2 milioane de oameni din mai mult de 750 de localități locuiesc în zone montane. Carpații reprezintă al doilea lanț muntos al Europei, cu 800 de kilometri în România. În jur de 12.000 de peșteri așteaptă să fie vizitate, iar al doilea ghețar subteran de pe continent se găsește la Scărișoara.

Revenind la Ziua Muntelui, acțiunile dedicate acestui eveniment se vor desfășura pe parcursul întregii săptămâni. “În acest an, evenimentul se va desfășura sub deviza MUNȚII CONTEAZĂ! PĂSTREAZĂ MUNȚII CURAȚI! Cu această ocazie, în 22 de județe, prin implicarea colegilor dar și cu sprijinul autorităților locale, a numeroase asociații și voluntari, vor avea loc acțiuni de ecologizare. Le mulțumim tuturor celor implicați pentru dragostea de munte și sprijinul acordat, pentru a reuși să realizăm una dintre cele mai mari acțiuni de ecologizare dedicate exclusiv zonei montane!”, au scris cei de la Agenția Națională a Zonei Montane, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În diferite zone montane din România se vor organiza și alte activități. Una dintre cele mai interesante va avea loc pe 18 și 19 septembrie la Mărișel, din județul Cluj. Este o locație tot mai vizitată iarna, pentru pârtiile de schi amenajate acolo, dar și vara oferă peisaje absolut fantastice. În acest weekend, zona va răsuna de veselie, pentru că turiștii vor putea vedea acolo un târg de produse tradiționale, concerte folclorice, dar și un concurs de frumusețe pentru animale.

Citește și

Orban susține că PNL s-a prăbușit în sondaje: ”Nici el n-a știut să explice cu smerenie. Plus criza politică artificială”