România Frumoasă. Alergare, MTB și mult parfum de struguri

Alergare, Mountain Bike și multă, multă veselie într-un cadru spectaculos, adică într-o podgorie. Ce poate fi mai frumos pentru un sportiv amator sau profesionist? Aceasta este propunerea venită de la organizatorii Corcova Trail Race 2021, care se va desfășura între 29 iulie – 1 august la Podgoria Corcova Roy&Dâmboviceanu, în județul Mehedinți.

Prima ediție a acestei întreceri a avut loc în 2013, fiind prima alergare din vie din România. Succesul acelei curse a dus la pasul următor, prin implementarea conceptului de Sport&Fun, adică o experiență totală în acest peisaj de vis. Cursele au fost urmate de diverse petreceri, dar și de ajutorul dat la culesul strugurilor.

Anul acesta, vor fi 4 trasee pentru cei ce-și oferă un weekend de răsfăț la Podgorie:

Corcova – 6 kilometri cu 200 de metri diferență de nivel – trail-running. Timpul limită este de 1 oră și jumătate, traseul fiind compus din 500 de metri de asfalt și restul poteci și drum de țară.

Jirov – 15 kilometri cu 400 de metri diferență de nivel – train-running. Concurenții trebuie să nu depășească 3 ore după o alergare pe 4 kilometri de asfalt și 11 kilometri de poteci și drumuri forestiere.

MTB – 21 kilometri cu 600 de metri diferență de nivel. Timp limită 3 ore, 4 kilometri asfalt, 17 kilometri poteci și drumuri forestiere – sunt coordonatele acestei curse.

Kids Race – 500 de metri în interiorul Cramei Corcova.

Primele 3 trasee le oferă participanților posibilitatea de a vedea, chiar și mai din scurt, cele mai frumoase zone din jurul Corcovei, presărate cu sate vechi cu un farmec deosebit și cu un peisaj care te încarcă doar cu energie pozitivă. “Scopul nostru este acela de a contribui la dezvoltarea conceptului de Sport&Fun prin îmbinarea armonioasă dintre sport și distracție”, au scris organizatorii pe pagina oficială.

Citește și

Ion Țiriac: ”Am pierdut foarte mulți bani. Dacă ai puțină minte asta faci”