ROMÂNIA FRUMOASĂ 24 septembrie, o noapte specială pentru cinefili

A doua jumătate a acestei luni aduce un eveniment mult așteptat de cinefili. Pe 24 septembrie va avea loc a 12-a ediție a Nopții Albe a Filmului Românesc. Ce presupune acest eveniment? Mai multe spații din București și din Cluj-Napoca vor găzdui vizionări de filme autohtone. Dar nu e tot.

Cinefilii se pot răsfăța cu unele dintre cele mai așteptate filme ale anului 2021. În București, locațiile alese ca gazde ale Nopții Albe sunt: Cinema „Elvire Popesco” (la interior, dar şi în aer liber), Grădina cu filme CREART, Cinema Muzeul Ţăranului, J’ai Bistrot, Amfiteatru TNB, Unteatru – Open Air, Cinema sub clar de lună (Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române), Deschis Gastropub, Grădina Alhambra, Mercato Kultur și Hollywood Multiplex. La Cluj-Napoca, Cinema Victoria îi așteaptă pe cei îndrăgostiți de filmele românești.

Nu vor fi doar simple vizionări. În plus, cei care vor merge în locurile amintite anterior pot auzi poveștile țesute în timpul filmărilor, povestite chiar de cei care le-au trăit. Ce filme pot fi urmărite, printre altele, la Noaptea Albă a Filmului Românesc?

1. “România sălbatică”, în regia lui Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, un documentar care a primit premiul publicului pentru Cel mai popular film românesc la TIFF 2021.

2. “Căutătorul de vânt”, în regia lui Mihai Sofronea, care reprezintă revenirea pe ecran a lui Dan Bordeianu.

3. “Întregalde”, semnat de Radu Muntean, film selectat în acest an în Quinzaine des Réalisateurs, o secţiune paralelă a celebrului Festival de la Cannes.

4. “Spioni de ocazie”, un foto-documentar realizat de Oana Giurgiu și care prezintă o poveste mai puţin cunoscută din Al Doilea Război Mondial.

5. “Câmp de maci”, care reprezintă primul lungmetraj al regizorului Eugen Jebeleanu. A primit două premii la TIFF 2021, pentru regie şi premiul publicului. Firul narativ construiește povestea unui jandarm care are o relație deosebită cu un alt bărbat.

6. “Neidentificat”, un film polițist în regia lui Bogdan George Apetri, care a fost distins cu Premiul criticii FIPRESCI la TIFF 2021.

Cinefilii trebuie să știe că la Noaptea Albă a Filmului Românesc se vor respecta toate măsurile de siguranţă în vigoare, legate de Covid-19. Purtarea măştii va fi obligatorie pe durata evenimentului.

Citește și

Mihai Eșanu, recunoscător: ”Cea mai frumoasă meserie din lume”