Țara noastră este campioana Bătrânului Continent după ce de la începutul anului benzina s-a scumpit mai mult decât în celelalte țări europene. Prețul la pompă a crescut cu aproape 11% de la sfârșitul anul 2017. Și nici cei care au motoare Diesel nu sunt mai avantajați. Și motorina s-a scumpit cu 9 procente. Iar specialiștii nu anunță că s-ar putea ieftini combustibilul în perioada următoare. Din contră!
Cum arată harta scumpirilor în Europa
Belgia, Finlanda şi Germania se află şi ele în topul scumpirilor din acest an, cu peste 10 procente, însă nu ne putem compara cu ele când vine vorba despre puterea de cumpărare.
Motorina s-a scumpit şi ea, dar la acest capitol nu mai suntem pe locul I, ci pe nouă, cu un avans de aproape 9 la sută. Cei mai afectaţi sunt şoferii cu maşini diesel din Belgia şi Franţa, iar cei mai norocoşi sunt cei din Irlanda.