ROMÂNI SPECIALI Omul-legendă de la Săpânța a fost onorat

O vizită în Maramureș nu este completă fără a trece pe la Săpânța, la Cimitirul Vesel. Versurile de pe crucile Cimitirului sunt deja celebre, iar locul are o atmosferă aparte. Dumitru Tincu Pop este cel care a păstrat vie tradiția de a picta și sculpta crucile.

Dumitru Tincu Pop a primit azi o veste extraordinară. A primit, alături de alte 11 persoane purtătoare, păstrătoare și creatoare de patrimoniu cultural imaterial titlul de Tezaur Uman Viu pe anul 2021. Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, din cadrul Ministerului Culturii, a anunțat astăzi cine sunt cei 12 oameni de toată isprava: Maria Antoaneta Ciucă – judeţul Sibiu (port popular / brodat), Ion Albu – judeţul Neamţ (spiritualitate măşti populare), Cosana Vinca – judeţul Hunedoara (spiritualitate cântăreţ neprofesionist), Sorin Ion Giubega – judeţul Vâlcea (prelucrarea lutului/ olărit), Cornel Salvator Palladi – judeţul Bihor (confecţionare instrumente muzicale), Petru Haşaş – judeţul Bihor (prelucrarea lutului/ olărit), Ioan Moldovan – judeţul Bistriţa Năsăud, (spiritualitate cântăreţ neprofesionist), Lăcrămioara Pop – judeţul Harghita (spiritualitate cântăreţ neprofesionist), Viorica Tripon – judeţul Cluj (prelucrarea fibrelor şi firelor textile – ţesături), Maria Bucin – judeţul Mureş (spiritualitate), Ştefan Lupu – judeţul Braşov (prelucrare lemn) și Dumitru Tincu Pop – judeţul Maramureş (spiritualitate cruci şi epitafuri),

Dumitru Tincu Pop se ocupă de Cimitirul Vesel de la Săpânța de aproape 45 de ani. „Cimitirul vesel din Săpânța este singurul loc din lume unde se râde de moarte și pentru cei care mă întreabă spun că sunt din Săpânța, locul în care moartea și-a pierdut sămânța. Dacă o să ajungeți la cimitirul Săpânța, eu sunt continuatorul acelui cimitir vesel. Mai exact, sunt sculptorul cimitirului vesel, încă din anul 1977. Dăltuiesc lemnul de la început de la început până la final. Mesajele sunt reluat4e din viața omului și rămâne după el ceea ce scrie pe cruce. Tot ce apare pe cruce este scris la persoana I, este ceea ce numesc transmiterea mortului către cel care îi vizitează mormântul. Textele le fac eu”, a spus maramureșeanul într-o emisiune de televiziune.

Iată câteva versuri de pe crucile din Cimitirul Vesel: „Sub aceasta cruce grea / zace biata soacra-mea / trei zile de mai traia / zaceam eu si cetea ea. / Voi care treceti pa aici / incercati sa n-o treziti / ca acasa daca vine / iara-i cu gura pa mine, / da asa eu m-oi purta / ca-napoi n-a inturna. Stai aicea, draga soacra-mea” sau „Cât în lume am trăit / Pop Ion Poroncioc m-am numit / Cât am fost pe lume viu / om de triabă am vrut să fiu, / grădină mândră am făcut / și în ea am lucrat mult. / Două femei am avut, / de amândouă mi-o plăcut.”

Citește și

Betano și FCSB lansează primul joc interactiv pe Instagram, dedicat fanilor adevărați