În unele zone din Apuseni, tradițiile merg mai departe. Și sunt câțiva meșteri populari care se încăpățânează să nu renunțe la ce știu să facă. Mai mult, împărtășesc și cu ceilalți meseria învățată acum mulți ani de zile. Este și cazul lui Ionel Gligor, pentru care tulnicul este mai mult decât un instrument de cântat.
Tulnicul are o rezonanță aparte în istoria moților. O spune chiar maestrul Ionel Gligor. „Tulnicul în Apuseni provine din moși strămoși. Am auzit de la bunici, de la părinți, s-a folosit aici ca și un înlocuitor al telefonului mobil de azi. Se anunțau, își dau fel și fel de semnale, când să vină de la pădure acasă, când era o problemă în sat, când se întâmpla ceva, aveau fiecare cântări specifice ca să știe pentru ce îi cheamă acasă”, a povestit Gligor într-un material al Centrului de Cultură Augustin Bena din Alba Iulia.
Maestrul este coordonator al clasei de Confecționare Tulnice din Arieșeni. De altfel, tradiția construirii tulnicelor este încă vie în satul Pătrăhăițești din Arieșeni. Meșterii populari de aici încă fac tulnice, ciubere, donițe și alte obiecte din lemn. De unde această dragoste pentru tulnice? „De mic copil veneam la un atelier la un unchi și mă uitam, îmi era atât de dragă meseria. Ca să faci un tulnic ca obiect de vânzare e una, însă pentru ca să faci un tulnic ca să cânte, să fie bun, trebuie să fii foarte atent”, a completat Ionel Gligor.
Totuși, cum se face un tulnic? Gligor a explicat pe îndelete tehnica. Primul pas, foarte important, este alegerea lemnului, iar acesta trebuie să fie orientat după soare, pentru a nu avea noduri. Apoi, se taie la lungimea dorită, care poate ajunge și la 2 metri și jumătate. Lemnul se ascute cu securea, cioplită și rotunjită pentru a lua forma unui tulnic. Bineînțeles, este nevoie de unelte tradiționale, precum mezdrealele. Bucata de lemn este apoi crăpată în două, iar interiorul se scobește. Și grosimea tulnicului este importantă, pentru că un instrument gros nu are rezonanța care-ți gâdilă urechile. Cele două părți ale tulnicului sunt lipite, peste ele se pun cercuri de fier și totul se pune la uscat. Când este uscat bine, tulnicul intră în faza de cercuit. Se folosesc cercuri din ramuri de brad, curățate și puse la înmuiat. Ultima operațiune este cea de formare a găurii tulnicului, cu ajutorul unui fier înroșit în foc.
Citește și