Doi tineri din Iași au preluat afacerile de la părinții lor și le-au dezvoltat cu ajutorul banilor europeni. Au sute de abonați din localitățile natale, dar și din oraș care cumpără zilnic lapte proaspăt. Aceștia au investit 80.000 de euro în fermele cu bovine de lapte și se gândesc să mai acceseze fonduri europene. Fermele de familie din județul Iași au fost finanțate cu milioane de euro prin programele derulate de AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).
În ultimii ani a crescut numărul tinerilor din Iași care investesc fonduri europene în dezvoltarea unor mici afaceri de familie, în mediul rural. Fie că au preluat micile ferme de la părinții lor, fie că văd modele de succes în străinătate și se întorc în țară și aplică ceea ce învață în afara țării, tinerii vor să devină fermieri cu acte în regulă.
Aceștia au accesat fonduri europene prin intermediul GAL (grupuri de acțiune locală)-urilor, care sunt implicate în dezvoltarea comunităților locale. Potrivit specialiștilor în accesarea de fonduri europene, mulți dintre aceștia sunt orientați către cerințele clienților care în ultima perioadă vor să cumpere produse proaspete, direct de la sursă.
„Noi am observat că tinerii care au accesat fonduri europene au cerere crescută pentru produsele lor, sunt orientați către clienți și știu ce să le ofere. De fermele zootehnice se ocupă doar membrii familiei, iar produsele lor sunt naturale”, susține Gheorghiță Barău, manager GAL Siret-Moldova.
În ultimii 2 ani au fost contractate 28 de proiecte din cele 30 depuse la GAL Siret-Moldova. Valoarea acestora este de aproximativ 1,4 milioane de euro, mare parte din această sumă fiind deja investită de beneficiarii din Iași în afaceri agricole sau non-agricole.
Laptele care provine din ferma zootehnică din Vânători, Iași, ajunge atât la localnici, cât și la consumatori din oraș
Unul dintre tinerii din Iași care a accesat aceste fonduri nerambursabile, prin intermediul GAL-ului, este Vlad Cimbru. Tânărul în vârstă de 28 de ani are o fermă cu vaci de lapte, cu un efectiv de 10 capete, din rasa autohtonă Bălțata Românescă, care asigură necesarul zilnic pentru abonații din comuna Vânători, dar și din municipiul Iași. Ieșeanul povestește că a avut nevoie de fonduri europene pentru a achiziționa un tractor performant necesar lucrărilor agricole. Valoarea totală a proiectului este de 40.000 de euro.
”Am văzut că e o oportunitate să mă dezvolt, de aceea am depus proiect european. Prima tranșă de 30.000 de euro am obținut-o în 2018, iar acum am depus actele și pentru 10.000 de euro, a doua tranșă de plată. Am pus și eu o parte din bani pentru a achiziționa tractorul. La noi e o afacere de familie, moștenită de la părinți. Produsele le vindem local.
Deocamdată, ceea ce producem se vinde local și nu mi-am pus problema să vând la piață, pentru că nu rămâne nimic din ce producem, ci vindem totul la abonații noștri. Bătrânii nu mai cresc animale, nu mai au putere, tineri nu mai sunt așa de mulți în sat și am mai rămas noi să ne ocupăm de agricultură”, spune Vlad Cimbru, fermier din comuna Vânători, Iași.
Fănel Vieru, fermier din Iași: „Nu avem suficiente produse câte cereri avem. Oamenii vor să mănânce sănătos”
Tot 40.000 de euro a obținut și Fănel Vieru, prin intermediul GAL-ului. Ieșeanul care lucrează de 20 de ani pământul părinților a înființat și o fermă zootehnică micuță, unde crește vaci de lapte. Laptele proaspăt ajunge la clienții din satul natal, din comuna Todirești, dar și la abonații care provin din comunele apropiate. Fermierul susține că cererea din partea clienților pentru livrarea de lapte proaspăt a crescut în ultimii ani, astfel că se gândește să dezvolte ferma, tot cu fonduri europene.
Citește și