România oferă și povești frumoase, în toată această nebunie generată de pandemia de Covid-19. Nu doar medicii eroi ies în evidență în aceste luni, ci și oameni care fac multe pentru locurile natale și-și ajută semenii.
Este și cazul lui Timotei Păcurar, un om extrem de atașat de Micăsasa, comuna în care s-a născut acum 29 de ani. Cine este Timotei? Pe scurt, un pasionat de ciclism care a ajuns primar. Dar haideți să vedem cum s-au desfășurat ultimii 7 ani din viața lui.
După facultate, în Timotei Păcurar s-a strecurat pasiunea pentru bicicletă. La 22 de ani a decis să ia startul în diverse concursuri. Iarna care a urmat a fost teribil de grea. Și-a făcut un program care includea 10 kilometri de alergare dimineața, apoi 200 de kilometri de bicicletă, masa de prânz, iar după-amiaza alți 10 kilometri de alergare.
2013 au adus primele competiții cu adevărat grele, după cum povestea chiar Timotei pe blogul său: „Anul XC-ului. În aprilie am făcut pentru prima dată cunoştinţă cu competiţiile de Cross Country, competiţii de care m-am îndrăgostit instantaneu. Au urmat alte competiţii crescând treptat, până când am fost aproape de primul podium de maraton, dar problemele tehnice m-au împiedicat să-mi îndeplinesc acest obiectiv. Au fost 4 maratoane, la toate reuşind să mă clasez în primii 10 la categorie. A fost un an cu aproape 10 000 de kilometri parcurşi şi cu experienţe de neuitat”
Ușor, ușor, au venit și rezultatele, el fiind de 6 ori campion al României. Timotei a făcut o pasiune fantastică pentru ciclocros, un sport adorat în Belgia și Olanda, țări cu tradiție veche în ciclism.
A fost președinte în comisia de ciclocros din cadrul Federației de Ciclism și a fondat și o echipă de copii la Mediaș. Timotei este și ciclist în cadrul echipei MTB NoMad Merida CST.
Timotei s-a implicat foarte mult în viața comunei natale. A construit proiectul Micăsasa Connect, compus din numeroase activități: curse de ciclism în fosta groapă de gunoi a satului, cursa Spring Classic Challenge, concursuri de tenis de masă, festivaluri, seri de vizionare de filme.
Un eveniment remarcabil pentru comună a fost prima cursă internațională de ciclocros organizată la Micăsasa. Sportivi din 7 țări cu tradiție în ciclism au descoperit frumusețile comunei sibiene.
Oamenii din comună au rămas impresionați de implicarea lui Timotei Păcurar și i-au transmis că n-ar fi rău să candideze la Primărie. Le-a ascultat sfatul, a candidat din partea Alianței USR PLUS și, cu 46 de voturi diferență, a devenit cel mai tânăr primar din județul Sibiu. Obiectivul său este clar: vrea să transforme Micăsasa în cea mai frumoasă comună din țară, chiar mai frumoasă decât Ciugud.
Citește și