Rici Grigore la Dinamo: ”Revin, dar gata!”

În afara lui Steliano Filip care a cerut insistent să plece liber și a ajuns să-și bage memoriu, Dinamo se confruntă și cu cazul lui Ricardo Grigore.

Fundașul central de 23 de ani va reveni de joi la ședințele de pregătire ale lui Gheorghe Mihali. Dar nu are de gând sub nicio formă să continue în ”Ștefan cel Mare!”

Jocul nervilor continuă la Dinamo

Fundașul va sosi la antrenamentele ”câinilor”, însă, la fel ca Steliano Filip, este pe picior de plecare. Este un joc al nervilor care se va derula până când cineva va ceda.

Dacă Steliano a ajuns la a depune memoriu, Ricardo încă nu a făcut-o, dar este gestul următor, dacă nu va ajunge mâine sau cel târziu până la finele săptămânii la un acord amiabil cu clubul!

Grigore continuă negocierile cu reprezentanții clubului.

”Nu accept să rămân cu nicio condiție. Îmi doresc să plec, e simplu. Sper să fiu înțeles. Nu e vorba de rea voință, am spus acest lucru din iarnă, sper să ajungem la o înțelegere”, a reacționat Ricardo Grigore pentru GSP.ro.

Un minut a jucat Rici Grigore în play-out-ul ultimului sezon. Dinamo vrea să obțină măcar 100.000 de euro în schimbul jucătorului crescut în propria academie, de aceea nu acceptă să-l lase să plece liber.

”Eu stau pe bară, ei vor să mă vândă? Să rămână cine a dus Dinamo aici!”

”Cu tot respectul, nu am nicio problemă , dar nu cred că știe care e situația adevărată a mea. Nu vreau să ies în față că plec, dar domnul Zăvăleanu știe din luna martie cum stă treaba. Ideea e simplă: am fost dat la o parte de toată lumea de la masă, mi-am luat farfuria și-am plecat în fundul sălii să mănânc!

Am ajuns pe margine, pe bară, nici măcar în lot, în afara antrenamentului… Eu n-am fost să cer să mă bage antrenorul, vă pot confirma șefii clubului. Cred că sunt jucătorul cu cele mai multe meciuri ca rezervă din istoria ultimilor ani. Deși nu știu care e obiectivul lor, eu stau pe bară, ei zic că vor să mă vândă! Păi, cum, așa?!

Când a apărut o informație că Ricardo Grigore vrea să plece, toți fanii erau fericiți. Dar, întreb eu, după ce dai în spatele porții pe un jucător, cum poți să ceri bani din transfer?! Le-am zis celor din conducere: «Nu mă mai simt fericit, nu mai pot. Sunt cel mai vechi jucător din lotul actual! Nu vreau să apar, să vorbesc, doar lăsați-mă să plec. E cel mai bine pentru ambele părți». Le-am zis să-mi dea un procent, ceva. Eu încerc să pot aduce o sumă de bani, dar cine să dea bani pe unul care nu joacă?!

Nu vreau să se creeze titlu că fac scandal, mai știu eu ce. Eu aveam în plan de mult lucrul ăsta, să plec, fie că ar fi continuat Dinamo în «A», fie că nu! Aș fi jucat la Dinamo II, dar nu eram pe listă, ar fi fost în interesul meu. N-am pretenții financiare, vreau să fiu lăsat pe drumul meu, să performez în altă parte.

Nu se poate să faci dragoste cu forța. Domnul Mihali ne-a nominalizat, dar nu știa. De ce nu rămân jucătorii care au jucat și au dus Dinamo aici?! Noi nu ne dorim să plecăm acum că echipa e la pământ. Eu am vrut să plec de atunci, din iarnă”, a declarat Ricardo Grigore într-un interviu acordat GSP în urmă cu două săptămâni.

Citește și

David Popovici: ”Doar începutul. Sper că v-am făcut mândri”