Rezultat excepțional pentru Vlad Dascălu

2021 a fost un an excelent pentru Vlad Dascălu, omul pentru care viața înseamnă Mountain Bike. Sportivul de 23 de ani a participat la Jocurile Olimpice, a devenit campion național și a înregistrat un super-rezultat duminică.

Vlad Dascălu a terminat pe locul 2 în proba de cross-country olimpic din cadrul Cupei Mondiale de MTB desfășurate la Snowshow, în Statele Unite ale Americii. Cursa nu a început foarte bine pentru sportivul român născut la Fălticeni. A ajuns la un moment dat pe locul 19, dar în ultima tură a cursei a atacat extraordinar. A câștigat poziție după poziție și la final a ajuns pe 2. Vlad a terminat la doar 9 secunde de câștigătorul Cristopher Belvins, din Statele Unite. Ondrej Cink, din Cehia, a fost al treilea.

În acest moment, Vlad ocupă poziția a 11-a în clasamentul general al Cupei Mondiale, cu 1.091 de puncte. Ultimul an a fost de neuitat pentru Dascălu. A devenit campion la Naționalele de Cross-country, iar apoi a evoluat la Jocurile Olimpice, unde s-a situat pe locul 7. Luna trecută, a luat startul la Campionatele Mondiale, terminând pe poziția a patra.

Dar cine este Vlad Dascălu? Drumul său în acest sport a fost deosebit. A crescut în satul Buda, de lângă Fălticeni, într-o familie modestă de țărani. Îi plăcea să se joace cu animalele și nici prin gând nu-i trecea să se apuce de sport. Însă la vârsta de 9 ani, a plecat alături de părinții săi în Spania. Atunci a descoperit bicicleta și s-a îndrăgostit pe loc.

La 14 ani a avut și prima competiție, la care a fost singurul participant cu bicicletă fără suspensie spate. Încă de atunci a fost remarcat de specialiști. A terminat pe locul 2, iar apoi, sfătuit de un prieten, s-a orientat spre Cross-country. La Europenele din 2015, a pornit de pe ultimul loc, al 86-lea, și a terminat pe 6.

În 2018 a semnat cu echipa spaniolă Brujula Bike și a câștigat cursa categoriei Under 23 la Cupa Mondială UCI de la Nove Mesto. 2019 a fost un an fabulos pentru Vlad, care a devenit campion mondial la Under 23 la general. De atunci, continuă să scrie istorie.

Citește și

Îi acuză pe dinamoviști în ”cazul Sorescu”: ”Neserioși”