David Popovici (20 ani) a câștigat medalia de AUR în proba de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de natație organizate în Singapore.
A terminat cele 4 lungimi de bazin în 1:43,53 și i-a depășit pe americanul Luke Hobson și pe japonezul Murasa Tatsuya.
David a fost al treilea după prima lungime de bazin. A rămas în aceeași poziție și înaintea întoarcerii decisive. S-a aflat în spatele lui Luke Hobson până în ultimii metri., dar lungimea decisivă de bazin a fost absolut uluitoare!
Avansul americanului din frunte s-a topit miime cu miime. Ritmul campionului olimpic a fost imposibil de susținut de adversari!
David a câștigat aurul mondial pentru a doua oară în carieră. Podiumul a fost completat de Luke Hobson și de japonezul Murasa Tatsuya.
Clasamentul final al probei de 200 metri liber la Mondialele din Singapore
David Popovici (România) – 1:43,53
Luke Hobson (SUA) – 1:43,84
Murasa Tatsuya (Japonia) – 1:44,54
Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 1:44,72
Kamil Sieradzki (Polonia) – 1:45,22
Carlos Dambrosio (Italia) – 1:45,27
James Guy (Marea Britanie) – 1,45:28
Gabriel Jett (SUA) – 1:45,92
Prima reacție a campionului: „Acum, sunt mult mai relaxat”
„M-am antrenat foarte mult, de asta sunt aici. Acest succes a venit după un an mai relaxant. Sunt mai fericit ca după finala olimpică. M-am antrenat extraordinar de mult pentru finala olimpică, iar acum sunt mult mai relaxat.
Trebuia să fac asta, aveam încredere în mine, știam că pot. Mi-am spus că voi reuși asta. Trebuia să dau tot ce am mai bun și am făcut-o. Așa mă motivez, trebuia să câștig și s-a întâmplat totul foarte bine”, a fost prima reacție a lui David Popovici, după performanța de la Singapore, la TVR 1.
Citește și
