Universitatea Craiova – Dinamo s-a încheiat 2-2, iar „câinii” au avut nenumărate situații pe final de meci de a face diferența pe stadionul „Ion Oblemenco”.
La final, a existat un meleu în zona vestiarelor, unde jucătorii celor două echipe s-au încăierat, după care, la conferința de presă, Mirel Rădoi a avut replici acide la adresa „câinilor” și, în special, la adresa croatului Stipe Perica.
Andrei Nicolescu, președintele roș-albilor, a ținut să-și apere jucătorul și să trimită un mesaj către cei din Bănie. Și a vorbit și despre arbitrajul „centralului” Cojocaru.
Reacția lui Andrei Nicolescu despre arbitraj
„Fiecare poate să aibă o părere. Întrebarea e despre ce arbitru vorbim. Decizia a fost luată în colaborare. Atât timp cât VAR-ul te cheamă, îți și explică la ce să te uiți. Acolo nu a fost intensitate, eu am spus. Pentru mine e cartonaș roșu la Bancu.
Din analiza fragmentată a imaginilor, arbitrul trebuia să analizeze dacă Armstrong a avut o reacție în momentul în care a trimis piciorul spre Bancu.
Dacă s-a văzut o reacție, putea fi sancționat și Armstrong. Eu sunt subiectiv. În cazul în care s-a considerat o reacție, se putea da un galben și la Armstrong. La Bancu mi se pare intenție fără dubiu. Sunt subiectiv, clar.
Nu are rost să comentez eu. Domnul Cârțu o fi trăit povești de genul ăsta cu miliția. Eu 100% nu le-am trăit cu miliția. Domnul Cârțu cum ar putea să fie altfel decât subiectiv? E normal să aibă părerea asta”, a declarat Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
„Ce căutau oamenii ăia fără legitimații la vestiare?! Confundați cu un război”
Despre incidentele de la final, oficialul lui Dinamo a explicat: „Nu aș vrea să comentez. Avem imaginile de pe cameră. Acolo e un hol destul de larg, cam de 4 metri jumătate lățime. Tot holul ăla era plin de oameni de la Craiova. Nu știu ce calitate aveau ei acolo. Nu știu dacă aveau badge (n.red ecuson ca să fie în acea zonă a stadionului).
Erau foarte mulți. E o zonă protejată. Ce căutau oamenii ăia fără legitimații la vestiare?! Sunt 40-50 de oameni acolo. Din ce am discutat, la intrarea în culoar jucătorii au reacționat la înjurăturile venite din partea suporterilor. În momentul ăla, se pare că niște fotbaliști de la Craiova au intervenit.
Si-au dorit ei să fie justițiari și s-a creat acest meleu. A fost mai mult o tensiune verbală. Nu știu ce a făcut Perica. Ai noștri au reacționat ca să se apere în meleu. Nu pot să fiu de acord cu Rădoi. Eu am mai văzut declarații și de la Csíkszereda.
Președintele de acolo a zis că jucătorilor noștri ar trebui să le fie rușine. E modul lor de gândire. Noi vorbim despre ce facem noi și nu vorbim de alte cluburi. Mirel Rădoi pune mult suflet. Se vede asta din felul în care se manifestă. E de înțeles. Eu nu știu ce știe el. Probabil a auzit ceva. Și ei au străini mulți în echipă.
Toți ne dorim competență. Tensiune multă înainte și după meci. Acolo așa se trăiește. Se confundă competiția sportivă cu un fel de război. Se face orice să fie tensiune pe echipa adversă”, a mai spus Nicolescu.
Citește și
