--> -->

Refuză ferm: „Nu aș reveni la Dinamo, nu m-ar tenta”

Adrian Mihalcea (47 de ani) a antrenat-o pe Dinamo pentru o scurtă perioadă în 2020, acum este ”principal” la Unirea Slobozia, cu care vrea să revină în Liga 1.

Mihalcea la Dinamo: jucător și antrenor

Cariera lui Adrian Mihalcea este legată de Dinamo. Fostul atacant a jucat pentru clubul din Ștefan cel Mare între 1996 și 2002, ulterior în sezonul 2004/2005, apoi a avut șansa să-i antreneze pe „câini” pentru scurtă vreme, în 2020.

Mihalcea a fost îndepărtat după numai 7 meciuri, dintre care câștigase unul singur, iar acum spune că nu ar reveni sub nicio formă pe banca lui Dinamo.

”Ar fi mai bine să rămân cu ceea ce am făcut acolo ca jucător”

„Te opresc, ca să nu mai detaliem. Nu! Nu m-ar tenta să revin. Răspunsul este «nu» indiferent de moment. Am fost antrenor acolo pentru o scurtă perioadă, în timpul pandemiei, și consider că ar fi mai bine să rămân cu ceea ce am făcut acolo ca jucător.

Nu am niciodată cum să mă supăr pe Dinamo, având în vedere ce reprezintă pentru mine, dar răspunsul este nu. Atât, nu vreau să detaliez”, a spus Mihalcea pentru GSP.

Și el vorbește tot de stadion

Totuși, Mihalcea prevede un viitor strălucit pentru multipla campioană a României:

„Sunt convins că în momentul în care stadionul va fi pus la punct, în caz că Dinamo va fi tot în Liga 1, va veni un om potent financiar care să preia clubul. Nu văd de ce nu ar investi cineva pe termen mediu, chiar lung, într-un business care i-ar aduce beneficii. Dinamo întotdeauna va vinde”.

Momentan, pe banca lui Dinamo se află Ovidiu Burcă, cel care a readus echipa în Liga 1. „Câinii” nu trec însă prin momente bune, sunt penultimii în SuperLigă, cu doar 10 puncte adunate în 16 etape.

Citește și

Leguma de evitat în ciorbă. Prin fierbere, te poate îmbolnăvi grav