Rednic e contrazis de reprezentantul DDB: ”Nimeni”

Mircea Rednic (60 de ani) a dezvăluit deunăzi că mai multe sucursale DDB din țară i-au cerut să revină la Dinamo. Antrenorul n-ar refuza, dar a pus o condiție clară: să nu contribuie cu niciun leu.

Un reprezentat DDB, Ionuț Zainea, a infirmat informațiile.

Mircea Rednic a fost demis cu scandal de Iuliu Mureșan, în decembrie 2021. Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie, iar antrenorul spune că fanii îl vor înapoi pe banca echipei.

”Cei care l-au sunat, să-și asume”

”Voi rămâne mereu un fan al dinamovistului Mircea Rednic, îl voi susține întotdeauna. Dar nu a fost contactat de nimeni din factorii de decizie ai grupurilor zonale. Chiar nu știu cu cine a vorbit cu Mircea Rednic. Nu mă deranjează că a fost sunat, dar aș vrea ca cei care l-au sunat să își asume. Așa, oricine poate să spună că reprezintă 14 județe din DDB.

Nu știu de ce a spus de DDB. Eu, în dimineața aceea, poate să vă confirme, l-am sunat pe Rednic. Auzisem că sunt tensiuni între el și Mureșan și l-am rugat să ne așezăm la masă, să împăcăm lucrurile că nu se poate lucra așa. Mi-a zis că nu are nimic cu nimeni, doar Zăvăleanu și Mureșan au probleme. Apoi am aflat de demitere, am fost șocat.

Nu cred că cineva din DDB a știut de această decizie, Elias sigur nu știa, dar cred că unora le-a convenit. Programul DDB nu poate numi administrator judiciar, dar nici antrenor. Legea este clară. De altfel Dorin Șerdean a convocat AGA, el decide prin intermediul Adunării Generale. S-a discutat ce e drept cu domnul Șerdean, dar nimic concret.

Am văzut și numele lui Mircea Rednic, pe grupuri, nu este o problemă, dar noi așteptam de la Șerdean câteva nume, ca să le putem discuta între noi”, a spus Zainea la Playsport Live.

Mircea Rednic: ”Să-i dau salarii lui Filip?!”

”Și acum mi-au propus reprezentanții a 17-18 județe din țară să revin la Dinamo. Dacă vin, nu bag un leu! Cum să vin eu să bag bani ca să îi dau salarii lui Filip? Le-am spus în ce condiții vin.

Cei din DDB m-au rugat, oamenii care cotizează, nu cei de la București, care conduc. DDB nu a fost niciodată unit. Le-am zis că vin la antrenor, dar nu plătesc toate prostiile pe care le-au făcut Contra, Mureșan. Să îl plătesc și pe domnul strateg?”, a spus joi Mircea Rednic, la ”Digi Sport Special”.

Supărat pe toată lumea de la Dinamo

Mircea Rednic a făcut o analiză a situației de la Dinamo și a lansat atacuri în mai multe direcții. Printre cei vizați s-au numărat Iuliu Mureșan, DDB și Nicolae Badea.

”Dezamăgirea cea mai mare este că am fost demis și cu acordul celor din DDB și a lui Badea. Eu am luat Dinamo după doi antrenori, după umilința cu Steaua. Am zis că am nevoie de timp să evaluez lotul, iar din iarnă să mă judece. Am spus clar, aici trebuie schimbat aproape tot lotul. Au zis că vreau să distrug Dinamo. Am plecat eu, ei au adus 14 jucători, niciun plus. S-a clasat pe ultimul loc de baraj datorită a ceea ce s-a întâmplat la Clinceni și Gaz Metan.

De ce nu mă lași să facă treaba? S-a mers pe mâna marelui strateg, a jucătorilor care au schimbat 5 antrenori. Au și nesimțirea să zică că îl regretă pe Stoican. Păi cum, mă? De ce nu ai jucat ca să îl salvezi?

Eu îmi reproșez că sunt băiat bun și naiv. Trebuia să fac contract ca Dan Petrescu, Reghecampf, Edi Iordănescu. Să fac un contract ca să nu pot fi dat afară. Aici am greșit! Sunt sigur că din iarnă lucrurile stăteau altfel. Eram dispus să bag mâna și mai adânc în buzunar. Nu m-au lăsat!

Când spui că Filip e spiritul lui Dinamo, se învârt oamenii în mormânt. Acolo era un buboi. Eu l-am spart, iar domnul doctor l-a cusut la loc. Nu trebuia să am încredere nici în Badea, nici în cei din DDB”, a spus Mircea Rednic.

Au ieșit nesimțiții de jucători și l-au atacat pe Dusan Uhrin. Nici nu aveau nevoie de antrenor la baraj. Când joci cu locul 3 din Liga 2 trebuie să câștigi… Cum îți explici că toți și-au găsit echipe prin play-off? Dacă aveam așa jucători buni, nu poți bate U Cluj, care n-a legat trei pase?”, a mai reacționat ”Puriul”.

Citește și

Smiley new look! „Donez”