Reactia lui Florin Tanase dupa scandalul de la FCSB: “Am înțeles”

Una dintre informațiile ce-au circulat azi în mediul online a fost cea legată de înjumătățirea salariilor la FCSB. Detaliu pe care l-a recunoscut și Gigi Becali, care a precizat că deja mai mulți jucători, printre care Tănase, Coman, Popescu, Vână și Crețu, au fost de acord. Iar ceilalți încă nu, fiind amenințați de către patron cu diminuarea mult mai drastică a remunerațiilor.

O altă informația a fost legată de faptul că jucătorii roș-albaștrilor s-ar fi ridicat împotriva căpitanului Florin Tănase, unul dintre primii care au susținut ideea lui Becali. Decarul FCSB a reacționat printr-un drept la replică în social media pentru a lămuri situația. Vă redăm aceast punct de vedere al fotbalistului lui Bogdan Vintilă: ”Eu și colegii mei am înțeles situația dificilă în care ne aflăm cu toții și am decis, prin acceptarea unei reduceri salariale temporare, să oferim ceva înapoi clubului care ne plătește și pentru care ne dorim cu toții să facem performanțe. În calitate de căpitan al echipei, am fost cel care i-a reprezentat pe jucători în discuțiile pe această temă cu patronul, care a propus reducerea salariilor până în ianuarie 2021. La insistențele mele, a acceptat ca această perioadă să se diminueze până în luna septembrie 2020.

De aici și până la a scrie, însă, că am fost numit ”trădător” de către coechipieri, este cale lungă. În plus, este o ofensă extraordinară adusă mie de către un ziar care ar trebui să fie respectabil! Este păcat să văd cum anumiți jurnaliști, care probabil acționează la comanda unor persoane cu diferite interese, își permit să publice asemenea articole mincinoase, care aduc atingere demnității mele.

Așadar, vă rog să nu luați în considerare informațiile mincinoase apărute în Gazeta Sporturilor de astăzi și să aveți garanția că între mine și colegii mei nu au existat discuții de genul celor relatate. Mai mult, consider că eu și colegii mei, pentru faptul că suntem dispuși să renunțăm la sume considerabile din contractele noastre, ar trebui să fim tratați cu respect și considerație”.

Și Mihai Stoica a oferit o reacție, ca un răspuns la postarea lui Florin Tănase: ”Așa se întâmplă când ai personalitate și nu ești sifonul lor, ca alții”.

Citește și:

Amintirile îl chinuiesc: ”Da, Mister a avut dreptate”. De ce s-a ratat o calificare istorică