Reacția ÎPS Teodosie vizavi de faptul că a fost propus la președinția României: ”Slujitorul lui Dumnezeu”

ÎPS Teodosie are un impact deosebit asupra multora dintre români, de aceea, în cadrul unui sondaj, el a fost propus pentru funcția de președinte al României, pe modelul cipriot. Arhiepiscopul Tomisului a vorbit la Antena 3 vizavi de acest subiect.

Smerit, ÎPS Teodosie (65 de ani) a negat o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale, el precizând că menirea lui este credința.

“Eu sunt slujitor al lui Dumnezeu. Nu m-aș amesteca în politică, chiar dacă mi-ar spune Dumnezeu. Vreau să rămân ceea ce sunt acum, să fiu slujitorul lui Dumnezeu.

Această ipoteză, este o glumă. Serios, nu se poate gândi așa ceva!”, a declarat ÎPS Teodosie, la Antena 3. Potrivit ultimei cercetări CURS, biserica este pe locul 1, în ceea ce privește încrederea românilor, fiind urmată de Armată.

“Biserica Ortodoxă slujește pe Dumnezeu, iar Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Dumnezeu ne trimite lumina, avem atâtea repere în care ni se arată că Dumnezeu rămâne cu noi și ne ocrotește și ne ajută. În Vechiul Testament este bine delimitat, Moise și Aron, Moise a fost conducătorul politic al poporului, Aron conducătorul religios. Nu îi stă bine unui slujitor al lui Dumnezeu să se amestece în politică și să devină o figură politică.

Își pierde tot rostul său! De aceea am socotit că e o glumă!”, a mai adăugat ÎPS Teodosie.

Citește și

ÎPS Teodosie îl critică pe Vasile Bănescu: ”Doctorul suprem este Hristos”