Răzvan Zăvăleanu negociază în aceste zile în Emiratele Arabe Unite: ”Eu discut asta”

În plină criză sportivă, echipa fiind pe penultimul loc în Liga 1, gruparea fiind în insolvență din vară, a apărut informația că investitori saudiți ar putea sosi să ajute financiar clubul din Ștefan cel Mare.

Care este realitatea

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului din Ștefan cel Mare, a domolit elanul celor care visau la șeici foarte potenți financiar, explicând în ce fază sunt discuțiile cu diverși oameni de afaceri ce-ar putea ”pompa” bani la gruparea din Capitală.

Numele lui Bin Zayed Al Nahyan din Emiratele Arabe Unite s-a vehiculat pe lista posibililor investitori la Dinamo. Acesta are o avere de 12 miliarde de euro, însă Răzvan Zăvăleanu afirmă că nu a vorbit vreodată cu această persoană!

Chiar în aceste zile, Răzvan Zăvăleanu se află în Emiratele Arabe Unite, unde are mai multe întâlniri în încercarea de a atrage mai mulți investitori.

”N-ai aproape nimic și lumea nu prea e tentată”

Totuși, în ciuda eforturilor făcute de noua conducere a lui Dinamo, oficialul dinamovist afirmă că nu există un interes foarte mare pentru clubul alb-roșu.

„Nu m-a auzit nimeni zicând că am găsit investitorul și urmează să vină. Când am văzut cum s-a rostogolit în presă că nu știu cine, de nu știu unde, un nume… Habar nu am cine este. Poate că e o persoană bogată. Evident, nu am stat de vorbă cu această persoană. Am ajuns să tatonez cu câțiva posibili investitori posibilitatea de a se implica la Dinamo, dar e vorba doar despre tatonări. Nimeni nu a zis nimic despre interes, habar nu am dacă există acest interes.

Eu zilele astea discut într-adevăr cu mai multe persoane și încerc să atrag oamenii, dar sunt niște întrebări acolo. N-ai stadion, n-ai patrimoniu… N-ai aproape nimic și lumea nu prea e tentată”, a declarat Zăvăleanu la ProSport Live.

Citește și

Ioana Mihăilă, despre certificatul verde obligatoriu la locul de muncă: ”Destul de târziu. Parțial, deschise școlile”