Rareș Bogdan vrea sancționarea Ralucăi Turcan: ”S-a descalificat”

Rare; Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat că va propune sancționarea Ralucăi Turcan în PNL, după ce fostul ministru, lider al PNL Sibiu, a afirmat că nu mai sunt bani de pensii și că Florin Cîțu a luat bani de la pensii pentru a da primarilor.

Și confirmă faptul că Raluca Turcan a avut această reacție fiindcă nu și-a regăsit numele printre membrii actualului Executiv.

”M-a deranjat, nu doar pe mine”

”M-a deranjat și pe mine și pe alți colegi. Sunt absolut convins că, dacă doamna Turcan ar fi făcut parte din guvern, la orice minister, probabil și la Sport, nu ar fi avut o astfel de atitudine.

În astfel de momente se văd liderii politici, se vede maturitatea lor și nu cred că un lider politic care nu înțelege momentele complicate prin care trece un partid… Să nu credeți că vreunul din echipa de negociere sau din PNL este fericit de această alăturare, vă asigur că nu.

Eu nu voi critica colegii mei în spațiul public, o să-i spun Ralucăi ce am de spus în cadrul biroului PNL. E o iresponsabilitate totală și o piatră de moară pe care i-a aruncat-o domnului Nicolae Ciucă în brațe, înainte cu o zi ca acesta să fie votat, înainte cu o zi ca colegii mei, cei opt miniștri, să treacă prin furcile caudine ale comisiilor parlamentare.

Cred că un lider politic trebuie să se gândească înainte de a scoate un cuvânt pe gură. Cred că prin ceea ce a făcut, Raluca Turcan s-a descalificat ca lider al PNL. Este inadmisibil”, a declarat Rareș Bogdan la Digi24.

Nu vorbește de excludere

Întrebat dacă Raluca Turcan riscă să fie exclusă din PNL, Rareș Bogdan a negat, însă a precizat că va cere ca această să fie sancționată.

”Niciodată nu voi accepta ca un lider care își spune părerile în interiorul partidului – dânsa din păcate a făcut-o în afara partidului – să fie exclus din partid. Dar în același timp voi propune o sancțiune statutară, pentru că ne-a creat prejudicii de imagine.

Nu se ajunge la excludere, dar voi propune o sancțiune pentru că ne-a creat o problemă uriașă și a creat o problemă pensionarilor României”, a mai explicat Rareș Bogdan.

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, susține că a încercat în mai multe rânduri să rezolve problema banilor pentru pensii, dar nu a reușit pentru că nu a avut sprijinul premierului. Turcan arată că s-au luat bani de la alocațiile copiilor pentru a plăti pensiile în ultima lună.

Preşedintele PNL Florin Cîţu a anunţat, marţi, la Senat, despre situaţia Ralucăi Turcan, care l-a atacat dur, luni, printr-un mesaj intern, că se va discuta în Biroul Politic Naţional şi a precizat că preferă să vorbească în interiorul partidului. El a mai spus că Raluca Turcan ”a stat un an de zile în guvern şi nu prea înţelege cum stau lucrurile”.

Citește și

Rareș Bogdan demisionează din Parlamentul European, pentru a fi ministru: ”Pentru domnul Ciolacu”