Rareș Bogdan despre religia copiilor săi: ”Am înțelegere cu soția”

Rareș Bogdan, 47 de ani, este europarlamentar și prim-vicepreședinte al PNL. Este căsătorit, cu Florina, au împreună doi copii, Mihai, 10 ani, și Jaqueline, 3 ani.

Vizavi de viața de familie, politicianul a vorbit despre un detaliu cunoscut de foarte puține persoane, faptul că băiatul este botezat în religia creștin ortodoxă, în timp ce fetița a fost botezată în biserica romano-catolică.

Întrebat în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, care este motivul pentru care cei doi copii ai săi au religii diferite, Rareș Bogdan a dezvăluit înțelegerea pe care a făcut-o cu soția lui chiar înainte de a o duce la altar. Liberalul a decis să respecte dorința și religia soției și să își boteze fetița în religia romano-catolică pentru ca în momentul în care aceasta se va căsători să fie el cel care o va conduce la altar, așa cum este obiceiul.

”Ca să-mi conduc fiica la altar”

”Eu respect oamenii credincioși, oamenii care cred în Dumnezeu, indiferent de Dumnezeul cărei religii este, pentru mine sunt oameni buni.
Înainte de căsătorie, am făcut o înțelegere cu soția mea.

Dacă avem doar băieți, dorindu-ne 2,3,4 copii, să fie botezați la ortodocși, eu ținând foarte mult la religia mea, fiind apropiat al Bisericii Ortodoxe și al ierarhilor Bisericii Ortodoxe. Soția mea venea dintr-o familie de romano-catolici și a spus că nu ar vrea să renunțe la religia ei.

Mi-a spus: ”Dacă sunt fete, atunci le vom boteza la catolici pentru că atunci când te duci la căsătorie, în fața altarului, vreau ca fiicele mele să fie duse de tine, pentru că tatăl duce fiica la catolici la altar”. Mi-a mai zis: ”Vreau ca tu, dacă vom avea o fată, să o duci pe fiica noastră de braț. Sunt convinsă că vei plânge, pentru că ești un om sensibil, spre deosebire de imaginea pe care o ai, și vreau să îți ofer această bucurie”. Am acceptat”, a povestit Rareș Bogdan.

Pildă pentru proprii copii

Totodată, bărbatul a explicat ce sfaturi le-a dat propriilor copii. ”Eu am trăit într-o familie în care nu ne-a lipsit nimic. Am avut mult, iar după Revoluție ne-am obținut o parte din proprietăți, încă nu toate, mai avem. M-am căsătorit cu o fată mult mai bogată decât mine, socrul meu este multimilionar.

Când ne putem la masă, le spun copiilor mei atunci când solicită două feluri de mâncare și una nu le place: „Vezi că sunt copii ca tine care nu au”. Din fericire, fiul meu a învățat treaba asta, fata e prea mică, nu-mi dau seama cum va reacționa”, a comentat politicianul liberal.

Citește și

Stolojan despre alegerile prezidențiale: între Geoană, Ciucă și Kovesi