Rareș Bogdan avertizează: “Vine o criză mai periculoasă decât cea din 2008!”

Pandemia de Covid-19 aduce cu ea o criză economică globală. Nici România nu este ferită. Sunt peste un milion de persoane în șomaj tehnic în acest moment, iar repornirea economiei merge greu. Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, trage semnale de alarmă.

“Eu cred că criza economică pe cale de a veni inevitabil este una similară cu cea din ’29-’30, mai periculoasă decît cea din 2008, 2009, 2010, aşa că România trebuie să facă faţă acestei crize cu precădere. Cu un milion de oameni în şomaj tehnic, cu 280.000 cu contractele desfăcute, care practic nu sînt nici în şomaj tehnic în momentul ăsta, economia România cu un sistem Horeca şi o zonă a turismului şi a transportului de persoane puse pe butuci România va trebui să facă faţă unor noi provocări, iar aici cred că va fi marele pariu al următoarele patru luni de zile în România”, a declarat Rareș Bogdan pentru cristoiutv.

Europarlamentarul vine și cu soluții. “Marele pariu pe care-l putem câştiga: Agricultura. Cred că poate fi marele nostru atu. De ce? Pentru că din punct de vedere al hranei lumea va ajunge la o criză alimentară, la o criză a produselor de panificaţie, de diverse alte lucruri, brânzeturi ş.a. Ei România aici poate juca fabulos. Pe de-o parte datorită terenurilor agricole, pe de altă parte datorită procesatorilor încă români şi producătorilor români. În perioada de început a crizei, cînd preţurile au explodat din cauza unor speculanţi, mari producători români, jucătorii români din zona de producţie alimentară au reuşit să ţină preţurile la valoarea dinainte de începerea crizei. Ceea ce, pentru prima dată, s-a văzut parteneriatul producător român – industriaş român cu guvernul sau cu statul român, dacă vreţi. E un moment în care ne putem ridica industria alimentară”, a completat Rareș Bogdan.

Citește și:

Vezi ce oraș din România a interzis circulația mașinilor pe 1 și 2 mai

No Comments Yet

Comments are closed