Rareș Bogdan nemilos cu unul dintre liderii coaliției: “Gesturile mici trădează caractere”

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL a declarat făcând aluzie la Dan Barna, liderul USR Plus, că “Gesturile mici trădează caractere” referindu-se și la incidentul din Camera Deputaților în care un angajat a fost chemat pentru a-i ridica ochelarii căzuți de pe pupitru.

”Nu cred că e normal, după 7 ani de opoziţie agresivă, susţinuţi de oameni în stradă, cu o presă de multe ori prietenoasă, să avem, unii dintre noi, un comportament care să semene cu comportamentul lui Adrian Năstase”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3, fără însă a-i rosti numele lui Barna.

“Sunt anumite gesturi care trădează un anumit comportament. Noi timp de şapte ani am acuzat aroganţa lui Victor (Ponta), comportamentul abuziv al lui Liviu Dragnea, al lui Mihai Tudose şi al altora. Nu cred că e normal, după 7 ani de opoziţie agresivă, susţinuţi de oameni în stradă, cu o presă de multe ori prietenoasă, să avem, unii dintre noi, un comportament care să semene cu comportamentul lui Adrian Năstase. Şi nu mă refer aici la comportamentul lui Florin Cîţu, Klaus Iohannis sau Rareş Bogdan ci al altora din coaliţie. Nu vreau să dau nume, dar dacă vă uitaţi la faptele săptămânii s-ar putea să găsiţi anumite gesturi care …”, a afirmat prim-vicepreşedintele PNL la Antena 3.

Întrebat dacă se referă direct la Dan Barna, Rareş Bogdan nu a negat.

“E important să nu sfidezi pe nimeni şi să nu te porţi arogant în faţa nimănui. Gesturile mici trădează comportamentele şi caracterele în momentele-cheie”, a replicat liderul liberal.

Liderul USR PLUS Dan Barna a fost criticat după ce un angajat al Parlamentului a fost chemat să îi ridice ochelarii care căzuseră în faţa pupitrului, la şedinţa de plen de luni.

El a oferit propria versiune a celor întâmplate susţinând că o colegă l-a chemat pe acel angajat, fără ca el să-i fi cerut asta, şi admite că i-a indicat acestuia cu mâna unde căzuseră ochelarii.

“Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu. Le mulţumesc însă lui Valentin şi M (n.r. – colega sa şi angajatul care a recuperat ochelarii) pentru că au dovedit că sunt oameni”, a declarat Barna.

Citește și

Diana Șoșoacă amenință: ”Va fi revoluție! Serviciile să oprească această maziliere a poporului român’