Raed Arafat explicație pentru evacuarea Spitalului Foișor: ”Nu sunt” Video

Șeful DSU, Raed Arafat, este în mijlocul unui nou scandal monstru după ce a semnat ordinul prin care pacienții din Spitalul Foișor sunt evacuați pentru a deveni spital COVID-19.

„Nu erau locuri în Bucureşti, oriunde a sunat Centrul de Comandă a fost răspunsul clar, nu sunt locuri, nici la Terapie Intensivă, nici în alte secţii, nici în zonele limitrofe Bucureştiului”, a afirmat medicul.

El a arătat că, vineri dimineaţă, a primit un telefon de la managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon”, care a cerut ajutor, spunând că 18 pacienţi sunt în stare gravă în unitatea de primiri urgenţe a spitalului, iar în acest context, dincolo de transferurile care au fost făcute la spitale din provincie, autorităţile au fost nevoite să găsească alte soluţii.

„La acest moment avem cel puţin două spitale de urgenţă din Bucureşti transformate total pentru COVID: Sfântu Ioan şi Spitalul Judeţean Ilfov. Astfel, transformarea încă unui spital de urgenţă în spital COVID putea să impacteze foarte serios cazurile de urgenţă non-COVID care vin la aceste spitale, cum e Floreasca, Universitar, Elias ş.a.m.d.

Mai mult, aceste spitale deja au secţii în interiorul lor care preiau pacienţi COVID. Aşa că ne-am îndreptat către un spital care nu primeşte urgenţe decât mai puţin şi care are operaţii programate şi care poate fi transformat şi care să aibă o secţie de terapie intensivă cu un număr mai mare de paturi”, a explicat şeful DSU.

Arafat a arătat că Spitalul Foişor are 21 de paturi ATI şi 200 de paturi cu oxigen, dintre care 90 ar putea fi folosite pentru patologia COVID-19.

Pacienţii internaţi la Spitalul de Ortopedie Foişor din Bucureşti sunt transferaţi, vineri seară, la alte unităţi medicale sau externaţi, întrucât acest spital va primi, de sâmbătă dimineaţă, pacienţi cu infecţie COVID-19. „Spitalul Foişor are o secţie de Terapie Intensivă de 21 de paturi şi are 200 de paturi pe oxigen. Avea sub jumătatea secţiei de Terapie intensivă ocupată”, a arătat Raed Arafat.

„Îmi pare rău pentru toată această situaţie, o facem pentru a veni în sprijinul altor pacienţi care sunt intubaţi sau care au realmente viaţa pusă în pericol”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.

Citește și:

Ministerul Sănătății, prima reacție după evacuarea Spitalului Foișor