Raed Arafat explică noile restricții. Dansul interzis și unde trebuie să porți mască în spații deschise

Raed Arafat a făcut în această seară o declarație de presă după ședința de Guvern în care a explicat noile hotărâri.

hotel iceberg balcic-->

”Guvernul a adoptat modificarea HG privind prelungirea stării de alertă, fiind adăugate noi măsuri de limitare a pandemiei. Masca devine obligatorie în spaţiile publice, chiar dacă este vorba de spaţii în aer liber, iar terasele şi cluburile din unele zone ale ţării ar putea funcţiona cu restricţii stabilite de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Restricţiile pentru zona plajelor, deşi prevăzute în decizia CNSU, nu au fost incluse în Hotărârea de Guvern.

hotel pam beach olimp-->

În seara aceasta a fost adoptată modificarea anexelor 2 şi 3 ale Hotărârii de Guvern nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020. Măsurile care au fost propuse şi adoptate sunt următoarele: Prima măsură, purtarea măştii în spaţiile publice. Astfel articolul spune în următorul fel: purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani,prezente în spaţiile publice deschise cum ar fi pieţele târgurile, zonele de aşteptare, cum ar fi staţii de autobuz, peroane şi alte le asemenea, falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice, pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare stabilite prin hotărârea Comitetului Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Spitaţii de Urgenţă. Spaţiile şi intervalele orare se hotărăsc la propunerea DSP, luând în considerare posibilitatea prezenţei concomitent a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective unde se constată dificultăţi în păstrarea ditanţei fizice de protecţie sanitară, stabilite în condiţiile legii.

Totodată, administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise, stabilite potrivit alin.1 afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective. Adică acest lucru trebuie să fie vizibil, dacă ia decizia CJSU la propunerea DSP să impună mpsura portului măştii în spaţii deschise, în anumite intervale orare, în spaţiile respective sau la intrare trebuie să fie afişat acest lucru ca să fie cunoscut de populaţie.

A doua propunere acceptată este următoarea: Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la punctul 3, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi altele asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile adoptate prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă la propunerea Grupului de Suport Tehnico – Ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt – contagioase pe teritoriul României sau a CJSU sau al municipiului Bucureşti. Măsurile prevăzute la punctul 4 se stabilesc pentru unităţile administrativ – teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS COV 2. Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la punctul 3 au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune sau a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi. Aceleaşi reguli se aplică şi la locurile unde se desfăşoară jocurile de noroc.

Care e diferenţa între cele două prevederi? Cea cu mască, decizia se ia la nivel judeţean, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSP. În privinţa intervalelor orare ceea ce înseamnă că se poate limita până la o anumită oră activitatea în amplasamente, se ia la propunerea fie a Grupului Tehnico – Ştiinţific din cadrul CNSU, fie a CJSU şi se aprobă de către CNSU şi devine obligatorie. Urmează să aibă loc oşedinţă CNSU unde vor fi propuse zonele sau unităţile teritorial – dministrative unde se va aplica restricţie de orar de lucru sau activitate a unor amplasamente şi acest lucru va avea loc cel mai probabil mâine.

Dansul a rămas ca restricție, poate fi impusă la decizia Comitetului pentru Situații de Urgență. Dansul nu este permis, oricum. Faptul că s-a permis este pentru că nu s-a spus clar acest lucru, că nu este permis.”, a declarat Raed Arafat.


magic summer waves--> magic place aqua park crangasi-->

magic summer waves magic place aqua park crangasi
No Comments Yet

Comments are closed