Raed Arafat, dur: „Asta trebuie pentru cei ce ignoră steagul roșu pe plaje”

Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a cerut amenzi „usturătoare” pentru cei care ignoră steagul roșu arborat în mare și decid să își pună astfel viața în pericol, potrivit Hotnews.

După ce mai mulți oameni au murit săptămâna trecută prin înec în stațiunile de pe litoralul românesc, în condițiile avertizării, prin arborarea steagului roșu în mare, asupra pericolului reprezentat de valurile mari și curenții puternici, Raed Arafat a declarat că cei care ignoră aceste avertismente ar trebui să plătească amenzi.

O vară periculoasă pe Litoral

”O soluţie, dacă ajunge salvamarul la tine să te salveze pentru că ai intrat după steagul roşu fiind arborat, atunci persoana respectivă să plătească o amendă usturătoare pentru că a pus viaţa salvamarului în pericol şi pentru că a necesitat o intervenţie de salvare când steagul roşu spune să nu intre în apă”, a reacționat Raed Arafat, citat de News.ro.

Recent, judeţul Constanţa s-a aflat sub cod galben de vânt, iar pe litoral, salvamarii au arborat steagul roşu, care interzice scăldatul în mare.

Din cauza valurilor mari şi a curenţilor puternici exista risc crescut de înec. Totuşi, oamenii au intrat în apă.

Patru decese și bătăi pe plaje

Săptămâna trecută, în stațiunea Mamaia, patru persoane și-au pierdut viața din cauza înecului. În minivacanța de Sf. Maria, s-au mai înecat turişti la Costineşti şi Venus.

De asemenea, mai multe persoane s-au încăierat marți cu poliţiştii şi jandarmii la Costinești, iar la Eforie, turiştii au avut un conflict cu salvamarii care nu i-au lăsat să intre în mare, în condiţiile în care steagul roşu era arborat şi scăldatul, interzis.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a îndemnat forțele de ordine să intervină ferm și să aplice legea în cazuri similare (detalii aici).

Citește și

Volodimir Zelenski vine în România. Primele detalii