Răducioiu, furios și disperat: ”Să nu retrogradăm. Mai aștept atât”

Situația financiară a lui Dinamo, incertă și neagră, îi îngrijorează și-in înfurie pe ”câini”, de la fostele glorii la suporteri. Florin Răducioiu a avut o reacție vehementă la adresa patronilor clubului din Ștefan cel Mare.

Fostul mare atacant al roș-albilor a fost dur. ”Am crezut că vorbim despre un new Dinamo, o nouă eră a lui Dinamo, dar nu este aşa. Vreau să cred că lucrurile vor fi din ce în ce mai clare, altfel Dinamo riscă să ajungă, vorbesc fotbalistic, riscăm să fim… deja suntem într-o situaţie complicată.

Să ne batem să nu retrogradăm, ar fi al 3-lea, al 4-lea an lamentabil. O agonie care se prelungeşte şi nu mai pot să accept aşa ceva, ca dinamovist, sunt foarte dezamăgit, dar hai să mai aşteptăm până se va termina anul acesta, să vedem ce se va întâmpla”, a declarat Florin Răducioiu la TelekomSport.

Florin Răducioiu este alături de fostul lui coleg, Dănuț Lupu, care trece prin momente grele internat cu coronavirus la Spitalul Colentina. ”Ce aş putea să-i transmit unui fost coechipier, ne-am bucurat de multe succese la Dinamo, am şi plâns pentru înfrângeri. Mi-e drag Dan, întotdeauna a fost un tip extravagant, îi transmit multă sănătate şi să se însănătoşească cât mai repede”, a mai declarat, Florin Răducioiu.

Citește și

Bianca Drăgușanu s-a întors de urgență de la Dubai după reținerea lui Alex Bodi: ”Asta-i doresc”