Mijlocașul francez Quentin Bena, 24 de ani, reprofilat de Burcă în centrul apărării, are planuri mari cu Dinamo.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, el povestește cum s-a adaptat după primele luni în România.
”Nu e al meu, sau doar al meu (n.red obiectivul în 2023), ci al echipei întregi. Să promovăm în Liga 1!
Eu cred că avem șanse mari. Am câștigat ultimul meci, extrem de important, avem o liniște mai mare în perspectiva celor trei etape din 2023. Suntem aproape de Top 6, astfel că trebuie să revenim mai puternici după vacanță. De fapt, cred că se vor întâmpla multe lucruri bune în 2023!”, a reacționat fotbalistul de 24 de ani.
”Și bine, și rău”
”Era bine fiindcă am fi continuat într-o perioadă bună pentru noi, fotbalistic, dar, uneori, ai nevoie și de o pauză, de vacanță, pentru a te revitaliza și a reveni mai puternic.
Da. Este prea mult, trei luni până la reluarea campionatului. O să reîncepem antrenamentele peste aproximativ o lună, la începutul lunii ianuarie. O să folosim apoi perioada de pregătire pentru a da maximum”, a declarat fotbalistul care are a adunat 11 prezențe în tricoul roș-albilor.
„Sunt fericit că îmbrac tricoul lui Dinamo”
”Dacă lucrezi bine, mult, în fiecare zi, lucruri pozitive ți se vor întâmpla, acesta este motto-ul meu. Încerc să dau totul, sută la sută. Și mă gândesc: „De ce ai plecat din țara ta? Ca să fii mai bun, să crești!”. Merită orice sacrificiu.
Pot să joc ambele poziții. Până să vin în România am evoluat în fața apărării, în zona de mijloc, dar, când am sosit aici, antrenorul mi-a cerut să joc stoper. OK, am zis, mă pot adapta oriunde. În fiecare zi, fiecare meci, pot mai mult, voi arăta asta în 2023.
În primul rând, mulțumesc pentru tot! Ne simțim mai puternici datorită fanilor. Eu sunt fericit că îmbrac tricoul lui Dinamo. Crăciun fericit, un 2023 mai bun și să ne revedem cu bine pentru a lupta pentru promovare! Merci! (în românește) Mulțumesc, hai Dinamo!
Știam despre Dinamo că este o echipă bună, cu istorie, dar nu cunoșteam deloc România și Bucureștiul. A fost prima oară când sunt în străinătate, mi-a luat câteva săptămâni să mă acomodez”, a mai spus dinamovistul.
Citește și