Putin despre invazie: ”Acesta e planul”

Conflictul din Ucraina a intrat în a 9-a zi de război, iar Vladimir Putin este optimist și a ținut să transmită conaționalilor săi că întreaga operațiune decurge conform planului!

A făcut un anunț important și vizavi de familiile soldaților care au murit în Ucraina.

60.000 de euro de familie îndoliată

Vladimir Putin a ținut un discurs, joi, în fața populației sale, despre războiul din Ucraina. Liderul de la Kremlin pare mulțumit de cum armata sa acționează și a declarat că familiile soldaților care au pierit pe front vor fi despăgubite cu 7 milioane de ruble.

Conform actualului curs, ar însemna 60.000 de euro.

Vladimir Putin a mai spus că rușii și ucrainenii reprezintă ”un singur popor”, dar și că ”neonaziştii”, cum i-a denumit pe ucrainenii care i se opun, îi folosesc pe civili pe post de scuturi umane.

”Ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor. Dragi tovarasi, operatiunea militara se desfasoara conform programului, toate sarcinile trasate au fost indeplinite cu succes”, a declarat liderul de la Kremlin, citat de Sky News.

Vladimir Putin: ”Militarii noștri luptă pentru pace”

Pe lângă acestea, Vladimir Putin a mai spus că armata Rusiei încearcă să creeze culoare umanitare de evacuare a civililor, din războiul cu care au acum de a face, dar și că soldații săi ”luptă pentru pace”.

”Militarii nostri lupta pentru Rusia, lupta pentru pace in Donbas, pentru demilitarizarea si denazificarea Ucrainei, lupta ca sa nu ne ameninte nimeni cu arme nucleare la granita noastra.

Suntem mandri cu militarii nostri, vom face totul sa le ajutam familiile, copiii. Neonazistii incearca sa se foloseasa de scuturi umane civile.

In mai multe localitati s-au intamplat asemenea lucruri. Numai nazistii pot lupta in felul acesta, au fost foarte brutali cu populatia locala. Facem tot ce e posibil sa ne asiguram ca nu sunt victime”, a mai declarat Putin.

Moment de reculegere pentru soldații morți pe front

Iar pentru a-și demonstra și mai mult solidaritatea, președintele Rusiei s-a ridicat, la un moment dat, de pe scaun și a îndemnat la ținerea unui moment de reculegere pentru soldații decedați.

Vladimir Putin a spus toate cele prezentate în a 8-a zi de război a țării sale cu Ucraina. Joi dimineață au fost noi negoiceri, dar tot fără rezultat. Șeful delegației ucrainene a anunțat că va urma o nouă rundă, a treia la număr, programată pentru începutul săptămânii viitoare, în Belarus.

Citește și

Vasile Dîncu: ”Starea tehnică și vremea”