Putin către Abramovich: ”Îi voi distruge”

Marți, la Istanbul, vor fi noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina. În timp ce rușii susțin că sunt dispuși la pace, dar în condiții extreme pentru ucraineni, aceștia din urmă au transmis că nu doresc să renunțe la teritorii pe care le consideră trup și suflet din țara lor!

Deunăzi, Volodomir Zelenski, președintele Ucrainei, i-ar fi trimis o scrisoare de pace lui Vladimir Putin, prin intermediul oligarhului rus Roman Abramovich.

Se știe foarte bine că patronul lui Chelsea a intermediat mai multe discuții între părți, însuși Zelenski a solicitat protecție pentru omul de la Londra.

Putin, extrem de nervos: ”Spune-i asta!”

Este tot mai limpede că oligarhul rus, care în trecut era un apropiat al lui Vladimir Putin, a făcut parte din echipa de negociatori care a discutat o posibilă pace între Rusia și Ucraina, țări aflate în război.

Miercuri, 23 martie, Abramovich ar fi decolat din Turcia, de pe aeroportul Ataturk, și ar fi zburat către Sochi, în Rusia. Fostul șef al lui Chelsea ar fi avut în posesie o scrisoare primită de la Zelenski, în care președintele Ucrainei preciza condițiile de pace.

Potrivit celor de la Times, Putin ar fi fost deranjat de idee și ar fi replicat: ”Spune-i că o să îi distrug!”.

”A orbit pentru câteva ore și a fost spitalizat”

Rusul Roman Abramovich a avut simptome asemănătoare otrăvirii după ce a participat la negocierile pentru pace.

Printre simptomele avute de Abramovich se numără ochi roșii și exfolierea pielii pe mâini și față. Daily Mail raportează că Abramovich a avut probleme mai serioase. A

cesta și-ar fi pierdut vederea timp de câteva ore, fiind spitalizat de urgență în Turcia, acolo unde a fost pentru a negocia pacea între Rusia și Ucraina.

Citește și

Serghei Lavrov vorbește de pace: ”Așa putem”