--> -->

Putea fi eroul ”câinilor”. Andrei Radu: ”Nu depinde doar de mine”

Dinamo a bifat o victorie de palmares cu Astra (1-0), în manșa secundă a semifinalelor Cupei României, pierzând la penalty-uri biletul pentru finala competiției. Andrei Radu a înscris un gol senzațional, în minutul 89, chiar dacă a fost un șut centrare, care a lovit bara și a intrat în plasa porții adverse.

Fundașul stânga a rememorat momentele frumoase, dar și cele urâte ale partidei de aseară. ”De fiecare dată când ajung în preajma careului, încerc să îmi iau ca reper colțul lung al porții, așa am făcut și aseara și mă bucur că am reușit să înscriu. Am simțit fericire și împlinire când am văzut că mingea a intrat în poartă”, a explicat fotbalistul pentru Prosport.

”Am simțit și am crezut că putem și castiga finala, cu toții ne-am fi dorit foarte mult să câștigăm un trofeu anul acesta, deși a fost un an greu, doar neșansa a făcut să nu mergem mai departe.

La penalty-uri a fost loterie. Și Mihaiu, și Gevaro sunt jucători foarte buni, cu calități și caractere puternice, au demonstrat-o și prin jocul bun pe care l-au facut. Se întâmplă să ratezi. Din păcate, asta a fost soarta partidei.

M-am gândit doar la victorie și la calificare, faptele de eroism nu sunt pe terenul de fotbal, din punctul meu de vedere, își au locul în alte părți.

Am vorbit cu foarte mulți dintre suporteri, am primit foarte multe mesaje frumoase de felicitare pentru jocul de aseară și în mare parte îmi spuneau că își doresc să rămân la Dinamo și să am cât mai multe apariții și reușite în tricoul lui Dinamo.

Pentru Dinamo urmează două meciuri foarte grele, două ”finale”, cum le numim noi, în campionat și sper din tot sufletul să le putem câștiga și să terminăm sezonul cât mai bine.

Îmi doresc din tot sufletul să rămân la Dinamo, dar având în vedere situația de la club, asta nu va depinde doar de mine. De asta am și venit aici cu sufletul deschis plecând de la CFR Cluj echipa care probabil și anul acesta va câștiga titlul”, a comentat Andrei Radu.

Citește și

Iulian Bulai, drastic: ”Trebuie să se întâmple asta, altfel alternativa ar desființarea TVR”