Puhoi de lume la vămi! Câți au fost refuzați, câți au intrat și ieșit

Data de 1 iulie este sinonimă cu începerea sezonului estival. În plus, au început, oficial, și concediile. Ridicarea dispozițiilor privind izolarea sau carantinarea cetățenilor care intră în România din mai multe state au dus la o creștere a tranzitului prin vămi.

Un număr de 88.200 oameni au trecut frontierele României în ultimele 24 de ore. Cetățeni români și străini. Totodată, au fost înregistrate 35.700 de mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost peste 47.200 persoane, iar pe cel de ieşire 41.000. În izolare sau carantină au fost trimise peste 1.500 persoane, conform Mediafax. Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 46.100 de persoane şi 21.200 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 25.200 de persoane cu 12.000 mijloace de transport.

Au fost trimise spre izolare/carantină la locuință 1.543 de persoane. În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 36 fapte ilegale (21 infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 32.700 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.300 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 28 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.

Citește și

Orban îi dă peste nas lui Ciolacu: „Bate câmpii”