Propus pentru naturalizare de Cornel Dinu, dorit în vară de Dinamo. ”Birocrația m-a oprit să iau cetățenia”

România a ratat obținerea biletelor pentru Euro 2020, speră să aibă o soartă mai bună în perspectiva campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2022, în condițiile în care n-am mai fost la un asemenea turneu din 1998!

Atacantul celor de la Gaz Metan Mediaș, Dumitru Cardoso, a fost propus la prima reprezentativă de pretențiosul Cornel Dinu. “Să ne aducem aminte, că acum un an de zile, ne gândeam că este o soluţie pentru echipa naţională. Cardoso mi se pare un jucător complet, de calitate fizică, un fotbalist de atac, cu multe calităţi. Are dribling, şut, calitate fizică, simţ tactic. Se vede că între raţiune şi execuţie există o legătură.

O combinaţie interesantă între Dumitru, mare Sfânt, şi Cardoso. Dacă tot ne gândim la jucători naturalizaţi, nu ştiu exact care e situaţia lui, dar dacă are şi cetăţenie, cred că merită luat în calcul şi Mitică Cardoso” a declarat Dinu la Telekomsport.

Cardoso a fost dorit și în această vară la Dinamo, cel puțin oficialii ”câinilor” s-au arătat interesați de el. Doar că au sperat să profite la un moment dat de degringolada de la Gaz Metan și să-l ia gratis pe atacant, ceea ce nu s-a petrecut. Cardoso nu ar fi zis ”nu” unei mutări, mai ales că era momit cu un salariu foarte mare, doar că noul șef al ardelenilor, Valentin Iordănescu, s-a opus plecării!

Nicolao Manuel Dumitru Cardoso, pe numele său complet, este născut în Suedia, la Nacka, dar are și cetățenie italiană. Și sânge brazilian, după mamă. “Din păcate, eu nu am cetățenia română. Am încercat, dar tatăl meu are o problemă cu spatele, nu se poate mișca mult, trebuia să meargă la Bologna pentru hârtii, iar noi locuim la Empoli.

Nu știu cum se zice corect… prea multe hârtii, prea multă birocrație? Da, am încercat să obțin cetățenia, dar m-am oprit deocamdată din acest motiv”, a spus Cardoso, potrivit buletinului informativ al LPF.

Cardoso joacă în România de mai bine de un an. Fotbalistul cu tată român și mama braziliancă și-a început cariera la juniorii lui Empoli, iar în 2010 Napoli a plătit 1,5 milioane de euro pentru a-l transfera. Au urmat echipe precum Ternana, Cittadella, Reggina, PAE Veria, Latina Calcio sau Nottingham Forrest.

În 2017, napoletanii l-au lăsat pe Cardoso să plece liber de contract, iar acesta a luat drumul Spaniei, unde a jucat pentru Alcoron și Gimnastic. Din iulie 2019 este la Mediaș, dar a fost pe lista tuturor echipelor importante din România și este curtat în continuare și în străinătate. Mirel Rădoi îl are și el în atenție.

Citește și

2021 aduce taxa pe ambalaje: orice sticlă va costa cu 50 de bani mai mult, apoi vă recuperați suma

No Comments Yet

Comments are closed